G4Media.ro

Papa Francisc spune că „Biserica este deschisă tuturor”, inclusiv persoanelor LGBT, dar…

Sursa foto: Vatican News

Papa Francisc spune că „Biserica este deschisă tuturor”, inclusiv persoanelor LGBT, dar „există legi care guvernează viaţa în sânul bisericii”

Papa Francisc a afirmat duminică, în aeronava care l-a transportat din Portugalia înapoi la Vatican, că Biserica Catolică este deschisă tuturor, inclusiv membrilor comunităţii gay, pe care are datoria de a-i însoţi pe calea personală a spiritualităţii, dar în cadrul propriilor reguli, informează Reuters, citată de Agerpres.

Papa Francisc, adresându-se reporterilor prezenţi în aeronavă, a mai spus că starea sa de sănătate este bună după operaţia pentru hernie abdominală pe care a suferit-o în iunie. Suveranul pontif a mai precizat că i-au fost fost scoase firele, dar că trebuie să poarte o centură abdominală pentru încă două sau trei luni până când musculatura se va întări.

Suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani, care revine de la festivalul catolic Ziua Mondială a Tineretului, desfăşurat în Portugalia, părea într-o formă bună şi a răspuns la întrebările jurnaliştilor timp de circa 30 de minute cu prilejul obişnuitei sale conferinţe de presă de după călătorie în timp ce s-a aflat în faţa zonei reporterilor în partea din spate a avionului.

Unul dintre reporteri i-a amintit că, în timpul călătoriei apostolice, suveranul pontif a spus că Biserica este deschisă ”tuturor, tuturor, tuturor” şi a întrebat dacă nu este cumva ilogic că unele persoane, cum ar fi femeile şi persoanele gay, nu au aceleaşi drepturi şi nu au acces la unele dintre sacramentele bisericii.

Întrebarea a fost probabil o referire la femei, care nu au dreptul de a deveni preoţi prin sacramentul hirotonirii, şi la cuplurile de acelaşi sex, care nu au acces la sacramentul căsătoriei.

”Biserica este deschisă tuturor, dar există legi care guvernează viaţa în sânul bisericii”, a spus el.

”Potrivit legislaţiei, nu pot participa la (unele) sacramente. Asta nu înseamnă că e închisă. Fiecare persoană îl descoperă pe Dumnezeu în felul său în interiorul Bisericii”, a spus el.

Suveranul pontif a mai spus că preoţii Bisericii trebuie să fie alături de toţi oamenii, inclusiv de cei care nu se conformează regulilor, cu răbdarea şi iubirea unei mame.

Potrivit învăţăturilor Bisericii, femeile nu pot deveni preoţi întrucât Isus şi-a ales drept apostoli doar bărbaţi.

Biserica nu permite căsătoria persoanelor de acelaşi sex şi nici nu binecuvântează astfel de cupluri, dar papa Francisc susţine legislaţia civilă care le conferă cuplurilor de acelaşi sex drepturi în domenii precum pensii, asigurări de sănătate şi drepturi succesorale.

Potrivit Bisericii, atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex nu este un păcat, în schimb actele homosexuale sunt.

De la debutul pontificatului său, papa Francisc a încercat să transforme Biserica într-o instituţie mai primitoare şi mai puţin dezaprobatoare, inclusiv în ceea ce priveşte membrii comunităţii LGBT, dar fără a aduce schimbări învăţăturilor care îi îndeamnă pe cei care simt atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex să respecte legea castităţii.

Cu prilejul unui eveniment din timpul vizitei în Portugalia, papa Francisc a declarat în faţa asistenţei că Biserica este deschisă tuturor, ”inclusiv celor care fac greşeli, păcătuiesc sau care se confruntă cu probleme”, iar drept urmare mulţimea a scandat ”Todos, todos, todos!” (”Tuturor, tuturor, tuturor!”).

Tot în cadrul conferinţei de presă, referindu-se la tineri, papa a spus: ”Cine dintre noi nu a săvârşit o eroare morală la un anumit moment dat în viaţa sa?”

Papa Francisc a realizat o serie de reforme după ce a preluat pontificatul în urmă cu zece ani, printre care acordarea de roluri suplimentare femeilor, în special în rândul funcţiilor înalte de la Vatican, încercând în acelaşi timp să menţină un echilibru delicat între a se adresa unor credincioşi mai liberali şi a-i deranja pe conservatori.

Pe când se afla în aeronavă, papa a mai spus că se simte întinerit după ceea ce a văzut la festivalul catolic Ziua Mondială a Tineretului din Portugalia, inclusiv de caracterul ordonat al mulţimii şi de numărul participanţilor.

Circa 1,5 milioane de persoane au asistat la slujba de închidere a evenimentului, desfăşurată duminică într-un parc din capitala Portugaliei. Mulţi credincioşi au dormit sub cerul liber după ce au participat sâmbătă seară la o vecernie şi s-au reunit apoi pe fundalul unei călduri sufocante.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...