G4Media.ro

Bărbat încătușat de polițiștii din Alba, decedat la spital / Era în…

Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Bărbat încătușat de polițiștii din Alba, decedat la spital / Era în stare de ebrietate şi agresiv / ”Moartea bărbatului a fost neviolentă şi s-a datorat miocarditei”

Un bărbat de 55 de ani care, în urma unui apel la 112, a fost imobilizat de poliţişti pentru a fi transportat la spital, după ce, fiind în stare de ebrietate, s-ar fi manifestat agresiv, a decedat ulterior la sediul unităţii medicale din Cugir, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, Agerpres, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

„La data de 1 august, în jurul orei 17,30, Poliţia Oraşului Cugir a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că în interiorul unui apartament din oraş o persoană cu probleme medicale se manifestă agresiv. La faţa locului s-a deplasat o patrulă din cadrul Poliţiei Oraşului Cugir şi un echipaj SMURD, în interiorul apartamentului fiind găsit un bărbat, de 55 de ani, în stare de ebrietate, care se manifesta agresiv verbal şi fizic, motiv pentru care a fost imobilizat şi s-a luat decizia conducerii sale la spital, cu echipajul SMURD”, se menţionează în comunicat.

În sediul unităţii medicale, bărbatului i s-a făcut rău, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare la care nu a răspuns.

„Potrivit concluziilor medico-legale preliminare, moartea bărbatului a fost neviolentă şi s-a datorat miocarditei”, se arată în comunicat.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru ucidere din culpă.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...