G4Media.ro

Washingtonul îl invită pe şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, în SUA

Sursa foto: Kremlin.ru

Washingtonul îl invită pe şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, în SUA

Şeful diplomaţiei chineze Wang Yi a fost invitat în Statele Unite, la reuniuni la nivel înalt, în cadrul unor eforturi de reluare a dialogului între Beijing şi Washington, în pofida multor diferende, anunţă marţi Departamentul de Stat, relatează AFP, citată de News.ro.

Invitaţia i-a fost transmisă în cursul unei reuniuni, luni, la Washington, între oficiali americani şi chinezi de rang înalt, precizează un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Aceşti oficiali au purtat o ”discuţie sinceră, substanţială şi productivă”, potrivit Departamentului de Stat, care a prezentat seara o dare de seamă.

Însă nu s-a anunţat vreo dată a venirii în Statele Unite a lui Wang Yi – care este însărcinatul cu cel mai înalt rang al Partidului Comunist Chinez (PCC, unic) în diplomaţia chineză şi care l-a înlocuit în funcţie pe ministrul chinez de Externe Qin Gang, destiuit în mod misterios după ce a deţinut postul timp de şapte luni.

O ocazie ar putea să fie în marja Adunării Generale a ONU – prevăzută la mijlocul lui septembrie.

Matthew Miller a refuzat să spună dacă invitaţia a fost acceptată de către chinez, dar a subliniat că se ”aşteaptă să fie”.

Secretarul de Stat american Antony Blinken s-a întâlnit cu Wang Yi la jumătatea lui iulie, în Jakarta, în marja unei reuniuni a ţărilor sud-asiatice din ASEAN, şi în cursul unei vizite la Beijing, în iunie.

De atunci, oficiali americani s-au succedat la Beijing, inclusiv secretarul american al Trezoreriei Janet Yellen şi Emisarul Special în lupta împotriva modificărilor climatice John Kerry.

Secretarul american al Comerţului Gina Raimondo a confirmat, la sfârşitul lui iulie, că urmează să efectueze o vizită în China ”până la sfârşitul verii”.

Statele Unite şi China se înfruntă într-o competiţie feroce, însă se străduiesc să menţină dialogul, după luni de tensiuni.

Washingtonul a evitat să desemneze în mod oficial China – pe care o acuză de faptul că este responsabilă de un atac cibernetic recent vizând administraţii americane, între care şi Departamentul de Stat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. SUA ar cam trebui sa înceteze sa creadă ca dacă vorbește frumos cu China va rezolva multe din problemele globale, cum ar fi criza climatica. China folosește aceste pretexte pentru a obține și mai mult concesii, promite ca va face și drege și pe de alta parte deschide sute de centrale pe cărbune pentru industria sa.
    Pentru SUA China a de venit un rival politic și militar si nu mai merge cu buna credință. Ca sa ma exprim pe limba lor „That ship had sailed…”, trebuie o alta abordare.