G4Media.ro

Parlamentul European a aprobat intrarea cetățenilor din Kosovo în UE fără viză

Sursa foto: Pixabay

Parlamentul European a aprobat intrarea cetățenilor din Kosovo în UE fără viză

Cetăţenii kosovari vor putea să călătorească în UE, iar cetăţenii țărilor UE în Kosovo fără viză timp de până la 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile, anunță Rador, care citează Haberler. Decizia va intra în vigoare după publicarea ei în Jurnalul Oficial al UE.

Scutirea de viză se va aplica cel târziu de la 1 ianuarie 2024, termenul-limită pentru implementarea Sistemului European pentru Informații și Autorizații de Călătorie pentru cetățenii non-UE (ETIAS).

Kosovo este singura dintre ţările din Balcanii de Vest care nu beneficiază încă de scutire de viză în spaţiul Schengen.

Kosovo, împreună cu alte țări din Balcanii de Vest, a fost declarată țară „potențial candidată” la Summit-ul liderilor UE desfășurat la Salonic, Grecia, în 2003.

Independența țării, declarată unilateral față de Serbia în 2008, nu este în prezent recunoscută de cinci țări UE, și anume Grecia, România, Slovacia, Spania și Administrația Cipriotă Greacă (Turcia recunoaște existența a două administrații în Republica Cipru, cea greacă în sudul insulei și cea turcească în nord – n.red.). Kosovo a făcut o cerere oficială de aderare la UE în decembrie 2022.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Prosteala pe fata. Nu poti intra im Kosovo dinspre Serbia sau Muntenegru. Doar dim Albania te lasa sa intri. Si de iesit tot pe acolo. Oricum nu ai ce vedea im Kosovo. Nu e OK ca UE sa acorde facilitati unor tari nerecunoscute integral de tarile UE. Mai bime ar rezolva problema vizelor pt SUA pt cetatenii romani. Au mijloace daca aplica reciprocitate cetatenilor SUA penteu tot spatiul UE.