G4Media.ro

Statistică: Inflația anuală în Republica Moldova a scăzut la 22%, față de…

Sursa foto: Dreamstime

Statistică: Inflația anuală în Republica Moldova a scăzut la 22%, față de 30% cât s-a înregistrat anul trecut, dar este mult peste prognoza Băncii Naționale

Prețurile în Moldova au crescut în martie în medie cu 0,81% față de 0,95% în februarie. Potrivit „INFOTAG”, conform datelor publicate marți de Biroul național de statistică (BNS), în primul trimestru inflația a fost de 2,23%, iar cea anuală (din martie 2022 până în martie 2023) – de 21,98%. În 2022, inflația în Moldova a fost de 30,24%. Banca națională se așteaptă în 2023 la o inflație medie anuală de 13,7%, notează Infotag.

Prețurile produselor au crescut în martie cu o medie de 1,08%, serviciile s-au scumpit cu 2,12%, iar produsele nealimentare s-au ieftinit cu 0,23%.

Dintre alimente, prețurile la legumele proaspete au crescut cel mai mult – cu 11,8%, în special la castraveți – 36,1%, ceapă – 19,9%, ardei și dovlecel – 18,4%, roșii și varză – 10%. În același timp, conform statisticilor, ouăle s-au ieftinit cu 12%, iar preţul uleiului de floarea soarelui s-a redus cu 0,5%.

Dintre servicii, energia termică s-a scumpit cel mai mult – cu 43,9%, iar alimentarea cu apă și canalizare – cu 1,5%.

Dintre produsele nealimentare, s-a înregistrat o creștere a prețului medicamentelor – cu 1,1% și al materialelor de construcție – cu 0,6%. În acelaşi timp, motorina s-a ieftinit cu 5,1%, cărbunele – cu 3%, gazul lichefiat – cu 2,3%, benzina – cu 1,7%.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...