G4Media.ro

Scrisoare deschisă a 56 de studenți de la Facultatea de Jurnalism a…

Foto: Pexels.com

Scrisoare deschisă a 56 de studenți de la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, care semnalează „comportamentul abuziv” al unui profesor. Marian Petcu: Nu am spus niciodată orfan și prost unui student, ăsta a fost un calificativ în glumă

Studenți ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea din București au trimis o scrisoare deschisă în care semnalează „comportamentul abuziv” al unui profesor. 56 de studenți spun în scrisoarea adresată rectorului Marian Preda, Comisiei de Etică și trimisă pe adresa redacției că profesorul Marian Petcu li s-ar fi adresat în repetate rânduri cu apelativul „proști”, iar după ce o studentă s-a ridicat pentru a părăsi amfiteatrul în semn de protest față de comportamentul său, Petcu ar fi replicat: „Puteți să îmi faceți plângere, oricum sunt vicepreședintele Comisiei de Etică”. Contactat de Edupedu.ro, profesorul Marian Petcu a declarat că în scrisoarea studenților „sunt niște ipoteze calomnioase, că îi disprețuiesc. Dimpotrivă, nu îi disprețuiesc, sunt studenții mei și mă lupt cu ei să învețe, asta este misiunea noastră, adică să îi scoatem din indiferență, din contemplare”.

  • Președinta Comisiei de Etică a Universității din București a precizat pentru Edupedu.ro că știe despre caz, dar că până vineri la prânz nu ajunsese la ea scrisoarea. În cazul în care situația de la FJSC ajunge pe masa comisiei, profesorul vizat nu va lua parte la analiză, a spus aceasta.
  • La rândul său, decanul FJSC, Antonio Momoc, a afirmat pentru Edupedu.ro că situația va fi analizată în consiliu și a spus că este prima astfel de sesizare cu privire la profesorul Petcu, deși comportamentul acestuia era cunoscut. Detalii mai jos
  • Vineri după-amiază, Consiliul Departamentului de Jurnalism al FJSC a solicitat conducerii facultății o investigație, precum și autosuspendarea cadrului didactic acuzat.

În scrisoarea deschisă remisă Edupedu.ro, studenți de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) din Universitatea din București spun că „în cadrul cursului intitulat «Metode și Metodologii de Cercetare», de luni, 13 martie 2023, care a avut loc la Rectoratul Universității din București, de la ora 14:00, domnul profesor universitar Doctor Marian Petcu a avut o serie de afirmații total nepotrivite, mai ales din partea unui profesor, în mediul universitar. Concret, domnul Marian Petcu ne-a spus nouă, studenților prezenți în Amfiteatru, în repetate rânduri, faptul că suntem «proști». Domnia sa a susținut și faptul că «ați intrat proști la facultate, dar ieșiți de aici și mai proști»”.

„Unei colege i-a spus că «te bag aici» (făcând referire la un fel de dulap, negru, în care sunt componentele ce țin de ordin tehnic al Amfiteatrului). În momentul în care colega noastră i-a spus domnului profesor universitar Doctor Marian Petcu faptul că dânsul nu are acest drept, domnul Petcu a spus: «Îmi fac (acest drept)»”, se arată în scrisoare.

Studenții spun că trei dintre cei prezenți luni „am decis să părăsim Amfiteatrul, neputând și nedorind să fim martorii unui asemenea limbaj și comportament, mai ales în mediul universitar. Când prima colegă a decis să iasă de la curs, domnul profesor a întrebat-o ce a pățit, iar aceasta i-a răspuns: «Am venit aici să învăț, nu să ne jigniți dumneavoastră», iar după aceea colega noastră a ieșit din Amfiteatru. În replică, domnul Petcu a spus: «Puteți să îmi faceți plângere, oricum sunt vicepreședintele Comisiei de Etică». Astfel, nu doar că a minimalizat efectele comportamentului său asupra studenților, dar a și vrut să dea de înțeles că se află într-o poziție de conducere, deci se află «la putere» și nu va fi niciodată tras la răspundere pentru cuvintele și comportamentul său”.

Marian Petcu: Eu, dacă va fi cazul, o să le cer scuze și o să îi invit să înțeleagă care este registrul comic, care este registrul ludic, pentru că dacă nu au simțul umorului, îmi pare rău

Contactat de Edupedu.ro, profesorul Marian Petcu a afirmat că scrisoarea studenților are elemente „calomnioase” și că expresiile care i-au indignat pe tineri au fost glume spuse în timpul cursurilor pentru a-i impulsiona pe studenți să învețe.

Rep: În scrisoarea deschisă, 56 de studenți de la FJSC reclamă un comportament abuziv din partea dvs. Ați folosit acele expresii la cursuri?
Marian Petcu: Acolo sunt niște ipoteze calomnioase, că eu îi disprețuiesc. Dimpotrivă, nu îi disprețuiesc, sunt studenții mei și mă lupt cu ei să învețe, asta este misiunea noastră, adică să îi scoatem din indiferență, din contemplare.

Rep: Le-ați spus «ați intrat proști la facultate, dar ieșiți de aici și mai proști»?
Marian Petcu: Nu. Uite cum a fost: văzând că nu răspund, că nu pun întrebări, le-am zis că există riscul ca la finalul facultății să iasă mai proști decât au intrat. Dar înțelege contextul, că toate sunt scoase din context.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează