G4Media.ro

Sistem de iluminat, inaugurat în Parcul Botanic din Timișoara, cu o lună…

sursa foto: Facebook/Dominic Fritz

Sistem de iluminat, inaugurat în Parcul Botanic din Timișoara, cu o lună înaintea începerii programului Capitalei Culturale Europene

Primarul Timișoarei, Domnic Fritz, anună că Parcul Botanic are în sfârșit iluminat public.

„Cu o lună înainte de a deveni Capitală Europeană a Culturii, luminăm unul din simbolurile Timișoarei. La mai bine de trei decenii de când a fost deschis vizitatorilor, Parcul Botanic are în sfârșit, iluminat public. Mai mult de atât, este iluminat public inteligent, iar lucrările au fost făcute cu grijă pentru a proteja flora acestui parc emblematic”, a transmis Dominic Fritz.

Lucrările la acest obiectiv au început în vara acestui an, fiind asigurate din fonduri europene. Pe parcursul lucrărilor, parcul a fost închis publicului, dat fiindcă erau vizate o serie de săpături. Proiectul a inclus instalarea a 219 stâlpi de iluminat public, precum și extinderea sistemului de iluminat pe o lungime de 3.400 de metri liniari.

S-au realizat reţele electrice subterane, alimentarea reţelei electrice nou proiectate, montarea stâlpilor de susţinere a corpurilor de iluminat, montarea corpurilor de iluminat pietonal şi implementarea unui sistem de telegestiune cu estompare la nivel de punct luminos.

sursa foto: Facebook/Dominic Fritz

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...