G4Media.ro

Oficialitățile din Timișoara nu mai depun coroane de 1 Decembrie la fostul…

Sursa foto: Tion.ro

Oficialitățile din Timișoara nu mai depun coroane de 1 Decembrie la fostul Monument al Soldatului Sovietic din Timişoara, actual Monument al Ostașului Român / ”Chiar şi uniformele reproduse pe statuie sunt ale Armatei Roşii”

Prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu, a decis să schimbe locul depunerii de coroane din 1 Decembrie, ceremonia nu se va desfășura la fostul Monument al Soldatului Sovietic din Timişoara, redenumit după 1990 Monumentul Ostaşului Român, ci la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Cimitirul Eroilor, relatează Agenția de presă Rador.

“Am decis să schimb locul ceremoniei militare cu depuneri de coroane din 1 Decembrie. Actualul Parc Scudier s-a numit Parcul Stalin în primii ani de după război. Monumentul Soldatului Sovietic, ridicat în acei ani, a fost redenumit Monumentul Ostaşului Român după Revoluţie. Chiar şi uniformele reproduse pe statuie sunt ale Armatei Roşii. În contextul agresiunii Rusiei din Ucraina, consider că e mai bine ca ceremonia de depunere de coroane să se facă la Monumentul Eroilor Revoluţiei din cadrul Cimitirului Eroilor. Aşa cum nu poţi scoate comunismul din Casa Scânteii, e bine să mai treacă timp peste monumentul din Parcul Scudier. Timpul le vindecă pe toate”, a anunţat prefectul Mihai Ritivoiu.

Prefectul a precizat că restul ceremoniei militare şi religioase, cu defilarea detaşamentelor şi a tehnicii, precum şi oficierea servicului religios, vor avea loc la locul iniţial, respectiv la Catedrala Mitropolitană.

Ziua Naţională a României va fi marcată joi, la Timişoara, începând de la ora 9,00, cu ceremonialul depunerii de coroane, la Monumentul Eroilor Revoluţiei Române din Cimitirul Eroilor, urmat de Slujba De Te Deum, de la ora 9,30, la Catedrala Mitropolitană.

Între orele 11,00 – 12,30 va fi organizată ceremonia militară şi religioasă dedicată aniversării Zilei Naţionale a României, prezentarea onorului, salutarea Drapelului de Luptă, rugăciunea de binecuvântare a poporului român, alocuţiuni, realizarea dispozitivului de defilare, un moment artistic susţinut de Muzica militară a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere ‘Decebal’, urmată de defilarea detaşamentelor şi a tehnicii militare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Intrat cu buldozerul, e musai

    • Nicidecum cu buldozerul,mai degraba cu trotilul 😃

    • Balticele si Polonia au avut curajul sa se rupa de trecutul traumatizant. Au demolat sau sunt pe cale sa demoleze toate monumentele sovietice. Numai la noi e posibil sa toleram glorificarea agresorului care ne-a furat Basarabia, ne-a desfiintat monarhia si ne-a tinut in inapoiere aprope 50 de ani.

  2. Bun.

  3. Ai noștrii tineri nu la școală ‘nvață, ci la TV și net. Familie? Ce e aia?
    Și învață bine și repede ce e rău, nu ce e bun.

  4. Aveam și noi o vorbă :
    Vorbește și tu mai citeț.
    Că trimit mesajele prea repede.

  5. Aveam și noi o vorbă :
    Vorbește și tu mai citeț.
    Că trimit mesajele prea repede.
    Cu voi trimit unul secolul trecut și următorul secolul următor, numai secolul ăsta nu.

  6. MOSAD?
    Primul meu medic a fost Epstein.

  7. MOSAD?
    Militarii își asumă riscul.
    Ăștia taie și spânzură civili în jurul meu.
    Mi-au omorât nepoți, rude, chiar și nepoata directă, singurul copil.
    Mi-au omorât prieteni, cunoștințe, vecini, colegi de servici.
    După metoda cunoscută, să pară altceva.
    Voi sunteți cel mai bun serviciu de informații?
    Cu, prea repede? Mai rar te rog?
    Secolul trecut a fost Secolul Vitezei.
    Secolul actual e al informației.
    Viteza, cantitatea și calitatea informației.

  8. A zburdat Doamna cu Coasa în jurul meu cu mare bucurie și voi nu ați știut?

  9. Cine nu are un bătrân, să-l cumpere. Putin nu are atâția bani.

  10. De aia l-am pus apoi pe Trump contra voinței lui.
    El în campanie: Nu mă votați pe mine!

  11. Demolat imediat.. Ăsta reprezintă ocupația sovietică cu toate nenorocirile care au urmat,crime, violuri,jafuri și acapararea România în sfera de influență stalinistă….. Autoritățile române trebuie să demoleze toate așa zisele monumente sovietice și comuniste ele reprezintă imperiul terori și al râului….

  12. Ne-a scos Trump din criză? DA.
    După aceea a prins „gustul puterii” și acum o vrea.

  13. Toți americanii la votați Trump, îmi spuneau:
    Ești nebun? , Eu votez Hilary.
    Și au votat cu Trump.

  14. Dacă mi-aș pune mintea cu voi, chiar credeți că nu aș sparge sistemul de vot al Rusiei?
    ???