G4Media.ro

Premierul Ciucă anunță că anul viitor va avea loc o nouă reuniune…

Sursa foto: European Council

Premierul Ciucă anunță că anul viitor va avea loc o nouă reuniune de Guvern comună România – Spania

Prim-ministrul Nicolae Ciucă i-a lansat oficial invitaţia, miercuri, omologului său spaniol, Pedro Sanchez, ca anul viitor să aibă loc la Bucureşti sau în altă localitate din ţară o nouă reuniune de Guvern comună România – Spania, realtează Agerpres.

„Având în vedere toate cele discutate şi angajamentele asumate, reiterez, domnule preşedinte, invitaţia ca următorul summit să aibă loc la Bucureşti sau oriunde în România, de ce nu, sunt locuri în România, sunt localităţi în România unde putem să desfăşurăm astfel de activităţi, dacă ne daţi voie să folosim modelul dumneavoastră, şi sper ca anul viitor să putem să ne bucurăm de aceeaşi colaborare fructuoasă şi să desfăşurăm o activitate similară în România. Vă mulţumesc încă o dată şi aştept să ne revedem cât de curând posibil”, a afirmat Ciucă, în conferinţă de presă comună cu omologul său spaniol, la finalul primei şedinţe comune a Guvernelor de la Bucureşti şi Madrid, desfăşurată la Castellon de la Plana.

Şeful Executivului de la Bucureşti a subliniat importanţa continuării demersurilor începute prin semnarea unor memorandumuri de înţelegere în mai multe domenii.

„Este, de asemenea, foarte important să subliniem că au fost semnate aceste memorandumuri, am putut să avem discuţii în şedinţa plenară. Fiecare dintre miniştrii prezenţi au subliniat liniile de efort, liniile de acţiune pe care vor continua să lucreze. Am subliniat, de asemenea, că vor avea loc follow-up-uri în perioada imediat următoare, invitând la Bucureşti pe doamna ministru a Apărării, pe domnul ministru de Interne, rugând, de asemenea, să avem o întâlnire la Madrid prin prezenţa ministrului Digitalizării din România şi, desigur, ulterior, toate aceste chestiuni să se concretizeze în activităţi practice, inclusiv la nivelul Ministerului Muncii, cu doamna vicepreşedinte, la nivelul Ministerului Dezvoltării. Sunt chestiuni de bună practică, de la care noi avem ce învăţa şi, aşa cum am spus şi în şedinţa plenară, îmi doresc foarte mult ca şi la nivelul Ministerului Sănătăţii să existe o colaborare foarte bună, ţinând cont de modelul de sistem de asigurare medicală pe care Spania îl are şi de la care noi avem de învăţat”, a menţionat Nicolae Ciucă.

La finalul reuniunii desfăşurate la Castellon de la Plana au fost semnate mai multe memorandumuri de înţelegere.

Ministrul român al Muncii, Marius Budăi, şi ministrul spaniol al Muncii şi economiei sociale, Yolanda Díaz Perez, au semnat un memorandum de înţelegere între cele două ministere.

Şi şefii diplomaţiilor din cele două ţări, Bogdan Aurescu şi Jose Manuel Albares, au semnat un Memorandum de înţelegere între Ministerele Afacerilor Externe din România şi Spania.

Cei doi miniştrii au parafat şi un Memorandum de înţelegere între Institutul Diplomatic Român şi Şcoala Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe, UE şi Cooperării spaniol.

Ministrul român al Agriculturii, Petre Daea, şi ministrul spaniol al Agriculturii, pescuitului şi alimentaţiei, Luis Planas Puchades, au semnat un Memorandum de înţelegere privind cooperarea în domeniul agriculturii.

Un alt memorandum de înţelegere a fost semnat de miniştrii Sănătăţii din România şi Spania, Alexandru Rafila şi Carolina Darias San Sebastian.

A mai fost semnat un memorandum de înţelegere între România şi Spania în domeniul culturii şi un altul între Ministerele de Interne pe linia cooperării în situaţii de urgenţă şi în domeniul protecţiei civile, relatează Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...