G4Media.ro

70 de mii de angajați ai Grupului bancar Intesa Sanpaolo din Italia…

Foto: Pexels.com

70 de mii de angajați ai Grupului bancar Intesa Sanpaolo din Italia primesc al doilea bonus de 500 de euro, pentru a face față inflației / UniCredit Germania a acordat un bonus angajaților de 2.500 de euro

Grupul bancar Intesa Sanpaolo a anunţat că a ajuns la un acord cu sindicatele pentru a acorda încă un bonus de 500 de euro angajaţilor din Italia, pentru a-i ajuta să facă faţă inflaţiei ridicate, a informat cel mai mare sindicat din sectorul bancar, FABI, transmite Agerpres, care citează Reuters.

La prezentarea rezultatelor trimestriale, Intesa anunţase că angajaţii vor beneficia de un bonus de 500 de euro.

Cel mai mare grup bancar a precizat că de aceste plăţi vor beneficia aproximativ 70.000 de angajaţi din Italia, excluzând directorii. Cele două plăţi vor costa Intesa aproximativ 87 milioane de euro.

În prezent reprezentanţii Intesa discută cu cei ai sindicatelor aranjamente privind munca de la distanţă şi introducerea săptămânii de lucru de patru zile, pentru ca banca să facă economii cu energia.

Grupul bancar a precizat că a decis să aprobe al doilea bonus de 500 de euro înainte de finalizarea acestor discuţii, pentru a-i ajuta pe angajaţi să acopere costurile cu munca de acasă beneficiind de scutirile de taxe extinse săptămâna trecută de Guvernul de la Roma. „Într-un un moment dificil, când majorările de preţuri continuă să erodeze puterea de cumpărare, ne sporim eforturile să fim aproape de angajaţii noştri într-un mod concret”, a afirmat directorul general Carlo Messina.

Şi UniCredit a decis săptămâna trecută că va acorda angajaţilor săi din Germania un bonus de 2.500 de euro în luna decembrie, ca măsură de compensare pentru creşterea inflaţiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. In Romania nu se da nimic

  2. Bonus sau ajutor?