G4Media.ro

Eugen Tomac: Ursula von der Leyen m-a asigurat din nou că țara…

Sursa: Facebook/ Eugen Tomac

Eugen Tomac: Ursula von der Leyen m-a asigurat din nou că țara noastră îndeplinește toate condițiile pentru a fi acceptată în spațiul Schengen. Cu atât mai mult cu cât ambele misiuni de evaluare care au fost recent în România au prezentat rapoarte foarte bune în acest sens

Liderul PMP, Eugen Tomac, afirmă, într-o postare pe Facebook, că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a asigurat, marți, în cadrul unei întâniri la Strasbourg, că l-a asigurat din nou că România îndeplinește toate condițiile pentru a fi acceptată în Schengen, ”cu atât mai mult cu cât ambele misiuni de evaluare care au fost recent în România au prezentat rapoarte foarte bune în acest sens”. Comisia Europeană a invitat, pe 16 noiembrie, Consiliul European să ia fără întârziere deciziile necesare pentru a permite Bulgariei, României și Croației să participe pe deplin la spațiul Schengen. O decizie finală urmează să fie luată în Consiliul Uniunii Europene pe data de 8 decembrie. Decizia Comisiei s-a bazat pe un raport de evaluare întocmit de experți. Un al doilea raport de evaluare, la care a participat și Olanda, țară care se opune aderării României la Schengen, ar fi fost finalizat recent. Potrivit surselor G4Media.ro, și acest al doilea raport este pozitiv.

Redăm mai jos integral postarea lui Eugen Tomac:

”Întâlnire cu Ursula von der Leyen
Am participat, în această dimineață, la un mic dejun de lucru cu Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Am discutat, cu acest prilej, despre chestiunea ce preocupă cel mai mult societatea românească în relația noastră cu Uniunea Europeană: aderarea la spațiul Schengen.
Președinta Comisiei m-a asigurat din nou că țara noastră îndeplinește toate condițiile pentru a fi acceptată în spațiul Schengen. Cu atât mai mult cu cât ambele misiuni de evaluare care au fost recent în România au prezentat rapoarte foarte bune în acest sens.

De asemenea, mi-a comunicat că subiectul aderării României la spațiul Schengen va fi discutat, astăzi, la Strasbourg, în ședința Colegiului Comisarilor.
Mă bucur enorm că, în sfârșit, există un suport total din partea Comisiei Europene pentru aderarea ţării noastre la spațiul Schengen.
Decizia finală însă urmează a fi luată în Consiliul Uniunii Europene pe data de 8 decembrie, iar aceasta le aparține guvernelor statelor membre.”

Context

Ministrul de interne, Lucian Bode, se va deplasa zilele următoare în Austria, unde se va întâlni cu ministrul austriac de interne, Gergard Karner, după ce acesta a anunțat săptămâna trecută că Austria nu va fi de acord cu o extindere a spațiului Schengen, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale.

Până acum, doar guvernul olandez s-a arătat reticent față de primirea României și Bulgariei în Schengen. E pentru prima oară când un oficial guvernamental austriac iese public pentru a anunța opoziția țării sale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Zici ca-i Baba Cloanta aceasta Ursula. Oricum, mictionam cu bolta pe UE si ce a mai ramas din ea. Danke!

  2. Pai si bomba pusa in masina afaceristului de cine a fost montata? Dar drogurile de la mare de cine au fost comandate si cat si-au luat baietii de la radare sa le opreasca exact cand trecea barcuta cu ele? Dar avioanele care trec tigari de contrabanda peste granita fara sa le vada nici un radar?

  3. Nino-Nino! Repede că fac infarct trotinetiștii. Cătălin Bu.lă, bagă repede un mesaj dur pe Facebook, că rămâi fără enoriași.

  4. Atat de penibile sunt aceste selfi-uri. La fel de penibile ca limbajul de lemn al politicienilor. Sunt sigur ca d-an Leyen l-a asigurat personal pe dl. Tomac ca noi indeplinim conditiile:)