G4Media.ro

Nicuşor Dan anunţă realizarea studiului de fezabilitate pentru amplasarea a zece staţii…

sursa foto: Facebook/Nicusor Dan

Nicuşor Dan anunţă realizarea studiului de fezabilitate pentru amplasarea a zece staţii în cadrul proiectului Trenul Metropolitan Bucureşti

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi seară, că va fi realizat un studiu de fezabilitate pentru amplasarea a zece staţii ale trenului metropolitan în Bucureşti, pe traseele Gara de Vest – Gara de Nord, Gara de Nord – Gara Obor şi Gara de Vest – Gara Obor, relatează news.ro

”Încă un pas pentru proiectul trenului metropolitan! Vom realiza un studiu de fezabilitate pentru amplasarea a zece staţii, în Bucureşti, în baza protocolului semnat cu CFR şi aprobat astăzi în şedinţa Consiliului General. Protocolul face referire la prima etapă din proiect, respectiv dezvoltarea serviciilor de tren urban pe semi-inelul feroviar de nord”, a scris, joi, pe contul de  Facebook, Nicuşor Dan.

El a menţionat că staţiile de oprire vor fi amplasate pe traseele Gara de Vest – Gara de Nord, Gara de Nord – Gara Obor şi Gara de Vest – Gara Obor. Acestea vor fi peroane, nu gări propriu-zise, iar realizarea fiecărei staţii de oprire va costa între 200.000 şi 500.000 de euro.

Potrivit primarului, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public a realizat deja un studiu de prefezabilitate referitor la întreaga reţea CFR din Ilfov, dar acest document nu include şi o serie de calcule economice.

”La jumătatea anului 2024, CFR va şti care este planul de investiţii pentru modernizarea liniilor”, a adăugat Dan.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult Nicusor.
    Imi place ca are proiecte de anvergura, foarte importante pentru Bucuresti, nu se incurca cu panselute si borduri. Puteti zice orice, dar nu a existat vreun primar pana acum care sa porneasca atatea proiecte mari.
    BTW, in Vest transportul cu trenul este foarte folosit si este foarte benefic. Romania si mai ales Bucurestiul au nevoie de asa ceva.

  2. Bună treabă cu trenul metropolitan. Proiect curajos si necesar. Ar fi interesant daca PMB in colaborare cu CFR ar face si o pista de biciclete paralela cu linia de tren, pe terenul ce apartine CFR ului in zona liniilor. Am putea merge ca bicicleta pana la peron. Banuiesc ca accesul cu bicicleta in tren va fi permis.
    Spor!