G4Media.ro

Președintele Iohannis va participa, vineri și sâmbătă, la Forumul pentru Pace de…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Președintele Iohannis va participa, vineri și sâmbătă, la Forumul pentru Pace de la Paris

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa la cea de-a V-a ediție a Forumului pentru Pace de la Paris, care are loc în perioada 11-12 noiembrie 2022, a transmis Administrația Prezidențială.

„Sub tematica depășirii crizelor multiple actuale, care au efecte sistemice asupra comunității internaționale, dezbaterile din cadrul Forumului vor fi dedicate unor subiecte de interes major pe agenda internațională, precum conflictele geopolitice cu consecințe globale, agravarea schimbărilor climatice, succesiunea valurilor pandemiei de COVID-19, creșterea inegalităților sociale”, se mai arată în comunicatul citat.

Președintele României va participa la panelul intitulat „Prezent și viitor – gestionarea efectelor crizei multiple asupra populației”.

„Cu această ocazie, Președintele Klaus Iohannis se va referi la efectele războiului de agresiune dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei asupra securității europene și globale, la consecințele acestuia în multiple domenii, dar și la suprapunerea acestei crize de securitate cu eforturile de redresare economică post-pandemie și cu alte priorități la nivel global, precum lupta împotriva schimbărilor climatice”, mai precizează administrația prezidențială.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Iuie Mohannis e cel mai potrivit acolo, a adus pacea intre mafiotii PSD, PNL si UDMR si au cumparat si pacea cu presa obedienta, ca sa poata jefui Romania in liniste!
    In rest, comunicatul presedintiei e limbaj de lemn clasic.

  2. Du-te Mohanis si spune-le si alora cum ai lasat o tara in mana infractorilor pt ca sunt mai multe lucruri importante de facut, de exemplu sa te gandesti de ce zboara pasarile …

  3. O sa fie ospătar

  4. noi vrem pace. Paix! Peace!
    make love not war, dear politicians!

  5. Da, e foarte harnic Tandala, e foarte iute in gandire, vorbire si fapte cand vine vorba de o vizita cu protocol gramada, shopping, etc

  6. Isi ia si schiurile langa consoarta?