G4Media.ro

S-au extras numerele la loteria cu cel mai mare câştig din istoria…

Sursa foto: Pixabay

S-au extras numerele la loteria cu cel mai mare câştig din istoria SUA: 1,6 miliarde de dolari. Deocamdată nu se ştie dacă există un câştigător

Jocurile au fost făcute: numerele loteriei Powerball au fost extrase sâmbătă în Statele Unite, cu un jackpot astronomic de 1,6 miliarde de dolari, un record mondial, relatează News.ro

Niciun câştigător nu a apărut încă. Persoana care are numerele potrivite are la dispoziţie câteva zile să pretindă premiul. Şi dacă sunt mai mulţi care au ales combinaţia câştigătoare, atunci premiul va trebui împărţit.

Şansele de a câştiga acest jackpot sunt doar una la 292,2 milioane. Pentru comparaţie, probabilitatea de a fi lovit de fulger este de una la un milion, potrivit oficialilor americani din domeniul sănătăţii.

Câştigătorii norocoşi vor trebui să aleagă între a primi întreaga sumă prin plăţi întinse pe trei decenii sau a fi plătiţi dintr-o dată, până la 782,4 milioane, conform unei estimări a Powerball.

Un bilet la loterie a costat 2 dolari, iar numerele câştigătoare au fost 28-45-53-56-69 iar Powerball a fost 20.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...