Europa și „șutul în fund”: Trump a unit liderii europeni și accelerează reformele amânate de inerția istorică – presa spaniolă

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Editorial al publicației 20 MINUTOS (Spania), via Rador: Revenirea lui Trump la Casa Albă în 2025 a schimbat totul: a unit liderii europeni și accelerează reformele pe care inerția istorică le amânase.

Președinta BCE, Christine Lagarde, a declarat la Conferința de Securitate de la München că Europa a primit „un șut în fund”. Nu a fost un reproş amară, ci mai degrabă un diagnostic paradoxal constructiv. Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în 2025 a schimbat totul. Iar această schimbare a acționat ca un catalizator: i-a unit pe liderii europeni, i-a obligat să se coordoneze mai bine și accelerează reformele pe care inerția istorică le amânase.

Anul trecut, vicepreședintele JD Vance a folosit Forumul de la München pentru a lansa o mustrare dură la adresa UE, rostită pe un ton provocator. Între acel discurs și astăzi, au proliferat punctele de tensiune: dezacorduri privind războiul din Ucraina, presiunile din cadrul NATO privind partajarea sarcinilor, utilizarea tarifelor ca instrument de pârghie și chiar episodul Groenlandei, care aproape a dus la o ruptură în relațiile transatlantice. Tocmai din acest motiv, premiul acordat Statelor Unite de către Isabel Díaz Ayuso pentru că sunt un „far al libertății” este atât de incomprehensibil încât nu poate fi descris decât ca servilism.

Săptămâna trecută, secretarul de stat Marco Rubio s-a întors la München cu un ton mai diplomatic, chiar conciliant, dar cu aceeași cerință: un angajament european mai mare în domeniul apărării și alinierea la agenda geostrategică definită de Washington. Ceea ce în 2025 suna ca o mustrare ideologică a devenit acum o condiție explicită.

Cancelarul Friedrich Merz a nimerit apoi ținta. Dacă garanția americană devine condiționată de interesele strategice, ideologice și chiar capricioase ale Casei Albe, Europa trebuie să ia în considerare construirea propriului factor de descurajare bazat pe umbrela nucleară franceză.

Nu este vorba despre febra nucleară, ci despre realism internațional. Nicio altă putere nu se va lipsi de armele sale nucleare. Ignorarea acestei realități nu o face să dispară. Poziția lui Pedro Sánchez, care refuză să deschidă această dezbatere, chiar dacă este în concordanță cu o tradiție de stânga care susține dezarmarea ca valoare morală, este un toast pentru bunele intenții.

Europa nu poate aspira la autonomie strategică dacă se eschivează de la deciziile pe care le cere acest obiectiv: creșterea cheltuielilor, capacități sporite și, dacă este necesar, dezvoltarea propriului factor de descurajare nucleară fără a abandona NATO. „Lovitura” de care a vorbit Lagarde reflectă această tranziție inconfortabilă către maturitate.

Dilema nu este pacifism versus belicism, ci adaptare versus dependență cronică. Dacă Washingtonul impune condiții de subordonare, Europa trebuie să aleagă: să își asume costul politic și bugetar al securității sale nucleare sau să aibă încredere că inerția trecută va fi suficientă. Această lovitură ne obligă să acționăm. Punctul crucial este ca Europa, în sfârșit, să acționeze ca un actor suveran.

Traducerea Rador: Rodezia Costea