Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 dintre cei 10 polițiști de la Serviciul de Înmatriculări Timișoara ridicați luni și duși la audieri au fost reținuți pentru 24 de ore, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Agenții sunt cercetați pentru luare de mită în formă continuată.
„În fapt, s-a reţinut că în perioada 23.01.2021 – 22.05.2021, inculpaţii – în calitate de funcţionari publici (agenți de poliție) în cadrul D.R.P.C.I.V., Compartimentul Înmatriculare şi Evidenţa Vehiculelor Rutiere Timişoara – în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au primit sume de bani cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, respectiv în scopul de a prelua şi elibera în mod preferenţial („peste rând”) documentele pentru înmatricularea de vehicule”, a informat sursa citată.
Conform DGA, „din cercetări a rezultat că, pe parcursul a numai 4 luni (perioada ianuarie – mai 2021), aceștia au pretins și primit, prin intermediari, în mod repetat și consecvent, cu titlu de mită, diferite sume de bani (între 20 și 100 de lei), totalizând aproape 100.000 de lei, pentru îndeplinirea/neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare”.
Faţă de 9 dintre inculpaţi, procurorul a dispus în data de 14.06.2021 măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, iar în data de 15.06.2021 s-a formulat cu privire la acești inculpați propunere de arestare preventivă, ce a fost înaintată spre competentă soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş.
sursa foto: Pixabay
100.000 lei la 10 polițiști în 4 luni
2.500 lei șpagă medie lunară lua un polițist.
Ce o fi în capul lor? Să riști pt 2500 lei lunar?
Acesti amatori sifoneaza imaginea celor seriosi. ANI a avut curiozitatea sa verifice masinile si casele cu piscina ale celor de la Capitania SRL din Giurgiu ? Ale celor care se ocupa cu inmatriculari si ITP la barci ?
Aici nu mai este vorba de salarii mizere si conditii grele de munca. Aici este vorba de lacomie!
N-au decat sa raspunda cu cariera si (poate) cu inchisoarea.
Nesimtitii astia nu mai au ce cauta in serviciul public.
se duc linistiti in pensie, la 40 de ani, cu avansare in grad!
Politia romana, parte a statului mafiot securistoid roman!