
51 de reacții adverse raportate la peste 100.000 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore
Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva COVID-19 informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 103.937 de doze de vaccin, dintre care 88.282 – Pfizer, 9.706 – Moderna, 5.747 – AstraZeneca şi 202 – Johnson&Johnson, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Conform unui comunicat al CNCAV transmis duminică Agerpres, 49.116 persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 54.821 persoane cu cea de-a doua.
De la începutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 5.995.792 de doze unui număr de 3.629.484 de persoane, dintre care 1.263.176 au primit o doză şi 2.366.308 şi pe cea de-a doua.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 51 de reacţii adverse – trei de tip local şi 48 de tip general.
De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 14.760 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca – 1.575 de tip local şi 13.185 de tip general.
CNCAV menţionează că 136 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Facebook/ RO Vaccinare
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank