
Zelenski acuză Rusia că a trimis intenționat trupuri de soldați ruși în locul celor ucraineni în cadrul unui schimb: „Vor să minimizeze propriile pierderi”
Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că aceasta a predat intenţionat Kievului trupurile a 20 de membri ai forţelor militare ruse în loc de rămăşiţe ale soldaţilor ucraineni, cum fusese convenit, în cadrul unui recent schimb masiv de militari ucişi în război, informează sâmbătă AFP, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Printre aceste 20 de trupuri, „există de exemplu cel al unui mercenar israelian care lupta de partea lor. Un cetăţean israelian, cu acte israeliene”, a afirmat vineri preşedintele ucrainean, într-un briefing de presă sub embargo până sâmbătă.
„Uneori, aceste trupuri au chiar paşapoarte ruseşti (asupra lor)”, a continuat el, acuzând Moscova că „minte” atunci când declară că predă doar trupuri de ucraineni.
În timpul negocierilor ucraineano-ruse de la Istanbul, pe 2 iunie, Moscova şi Kievul au convenit asupra unui schimb masiv de trupuri de soldaţi ai celor două tabere.
Luni, centrul ucrainean de coordonare pentru prizonieri de război a afirmat că Ucraina a primit 6.057 de trupuri în acest cadru, arătându-se totodată prudent cu privire la veridicitatea naţionalităţii şi a statutului lor militar, în aşteptarea identificării acestora.
Potrivit lui Zelenski, Rusia a trimis intenţionat trupuri ale soldaţilor ruşi pentru a face să se creadă că ea a ucis mai mulţi ucraineni şi a minimiza propriile pierderi.
„Credem că ei fac aceasta deliberat, pentru a arăta câte trupuri de ucraineni ei s-ar presupune că deţin”, a susţinut vineri liderul ucrainean.
„Lor (ruşilor) le este teamă să recunoască acest fapt, numărul mare de morţi. Pentru că atunci când va veni momentul în care (Vladimir) Putin va dori să mobilizeze, societăţii îi va fi teamă”, a continuat el.
În această optică, Zelenski a acuzat Moscova că vrea să „spargă realitatea în care noi trăim, în care mult prea mulţi oameni mor”.
Ucraina se confruntă de peste trei ani cu o invazie rusă al cărei bilanţ se cifrează la cel puţin zeci de mii de morţi de o parte şi de alta, civili şi militari, autorităţile celor două ţări nepublicând bilanţul oficial recent al soldaţilor răniţi sau ucişi pe front.
Repatrierea trupurilor, în special ale soldaţilor, şi schimburile de prizonieri de război sunt rarele domenii în care Kievul şi Moscova cooperează.
Vineri, Zelenski a mai afirmat că 695.000 de militari ruşi se află în prezent pe teritoriul ucrainean, din care circa 20% este ocupat de armata Kremlinului.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.