G4Media.ro

Washingtonul consideră absurdă orice sugestie că SUA sau Israelul ar avea vreo…

sursa foto: Pexels

Washingtonul consideră absurdă orice sugestie că SUA sau Israelul ar avea vreo implicare în atentatul din Iran

Statele Unite au calificat drept „absurdă” orice sugestie că Statele Unite sau Israelul ar fi implicate în atentatul comis miercuri în Iran, în apropierea mormântului lui Qassem Soleimani, şi au dat asigurări că nicio ţară nu are interes într-o „escaladare” în regiune, relatează AFP conform Agerpres.

„Statele Unite nu au fost implicate în niciun fel. Orice afirmaţie contrară este absurdă”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

El nu a precizat la cine s-a referit, vorbind pur şi simplu despre nişte „acuzaţii care circulă” şi a subliniat nu dispune de informaţii „independente” în legătură cu atentatul.

„Nu avem niciun motiv să credem că Israelul este implicat în această explozie”, a adăugat el, deplângând decesele înregistrate în rândul civililor.

Cel puţin 103 persoane au fost ucise şi peste 211 au fost rănite în acest atentat comis miercuri în apropierea mormântului lui Qassem Soleimani, arhitect al operaţiunilor militare iraniene în Orientul Mijlociu, Iranul marcând oficial împlinirea a patru ani de de la decesul acestuia, a informat presa de stat.

Pe de altă parte, întrebat despre eliminarea unui înalt oficial al Hamas din Liban, Matthew Miller a răspuns că Saleh al-Arouri era „un terorist brutal”.

Numărul doi al Hamas, Saleh al-Arouri, şi alte şase cadre ale mişcării islamiste palestiniene au fost ucişi într-o lovitură aeriană atribuită Israelului, care a vizat marţi seara birourile grupării aflate în suburbiile sudice ale Beirutului, bastion al Hezbollahului pro-iranian.

„Nu este în interesul nimănui – nici al vreunei ţări din regiune, nici al vreunei ţări din lume – să vedem acest conflict escaladând mai mult decât s-a întâmplt deja”, a afirmat el, în timp ce toată lumea se teme că războiul dintre Israel şi Hamasul palestinian din Fâşia Gaza se va extinde în întreaga regiune.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Rusia încearcă cu disperare să ia atenția SUA de la Ucraina! 😒😒😒