Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a transmis, miercuri, din Republica Moldova, că ”s-ar putea să nu fie posibil să îl trimitem pe Vladimir Putin să fie acuzat de crime de război la Haga dacă el este singura persoană cu care Occidentul trebuie să negocieze sfârșitul războiului din Ucraina”, transmite The Guardian.
Într-un discurs amplu rostit la o conferință a liderilor UE din Republica Moldova, președintele francez a prezentat, de asemenea, planuri pentru o extindere rapidă a UE; reconcilierea între estul și vestul Europei; și o cale clară de aderare la NATO pentru Ucraina.
El a declarat că Rusia și-a pierdut orice legitimitate, dar că, dacă viitoarea contraofensivă ucraineană nu își va atinge obiectivele militare, va trebui să se evalueze natura viitorului sprijin european pentru Ucraina. În același timp, el a spus că Ucraina își apără nu doar propriile granițe, ci și pe cele ale Europei.
El a făcut apel la continuitate în politica SUA față de Ucraina, dar a spus că UE trebuie să se pregătească pentru posibilitatea alegerii unei administrații republicane prin consolidarea propriilor apărări.
În cele mai sincere remarci de până acum ale unui lider european cu privire la necesitatea de a negocia cu Putin, Macron a declarat că „dacă în câteva luni vom avea o fereastră pentru negocieri, problema va fi arbitrajul între un proces și o negociere, iar tu trebuie să negociezi cu liderii pe care îi ai de facto și cred că negocierile vor fi o prioritate… Te poți pune în situația de a spune: „Vreau să te duci la închisoare, dar ești singurul cu care pot negocia”, mai transmite The Guardian.
sau putler va fi acuzat de fiecare c.rima de razboi…‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️
pur si simplu nu se poate abtine, trebuie sa spuna el cum stau lucrurile
Da,corect,poate si decorat de ONU,NATO,UE..etc. Poate si imunitate diplomatica mondiala,nimic nu este destul pentru asa o valoare!
Pai, cu nemtii de ce nu s-a negociat pacea și au fost condamnați?!
Singura pace care se poate negocia este cea de după înfrângerea Rusiei. Ce nu-i este oare clar domnului Macron?!
Iar înfrângerea Rusiei implica in mod evident înlocuirea din funcție (in orice fel) a lui Vladimir Putin.
Protejarea lui Putin de către domnul Macron indica o legătura nefireasca între cei doi. Atitudinea fireasca este cea de condamnare.
Micron nu ratează nici o șansă de a-și afirma bromance-ul cu Putin. Oare de ce? Scholz măcar era presat de proprietarii lui, industria chimica germana, sa lase gazele ieftine sa curgă. Dar pe Micron ce-l mănâncă?