G4Media.ro

Viktor Orbán promovează apropierea de China pentru a scăpa de presupusele războaie…

Foto: Viktor Orban / Facebook

Viktor Orbán promovează apropierea de China pentru a scăpa de presupusele războaie comerciale duse de SUA

Premierul ungar, Viktor Orbán, a vorbit vineri despre ”construirea Eurasiei”, o zonă economică în care China va juca un rol esențial, în detrimentul SUA, pe care le-a acuzat că duce războaie comerciale. Orban, un adversar tot mai apăsat al Uniunii Europene, teoretizează acum și despărțirea de SUA, cu care se află în relații reci după opoziția în NATO față de strângerea relațiilor cu Ucraina, dar și după promovarea legii care a scos practic din țară Universitatea Central – Europeană, finanțată de George Soros.

Orban face aceste declarații pe fondul înrăutățirii indicilor macroeconomici, mai cu seamă deficitul bugetar, fapt ce face țara vulnerabilă pe piețele financiare globale.

Este în formare o nouă ordine mondială economică, una cu mai mulţi poli, iar printre noile centre de putere, pe primul loc se află China – a spus Orbán vineri la întâlnirea guvernatorilor băncilor naţionale, potrivit agenției maghiare publice MTI.

În privinţa primei conferinţe a guvernatorilor băncilor naţionale ale celor 16 state din regiune, respectiv China, premierul ungar a declarat că nu mai este suficientă căutarea cooperării în domeniul investiţiilor şi al comerţului, ci acest lucru trebuie făcut şi în domeniul finanţelor.

Despre China, prim-ministrul ungar a spus că este “o stea permanentă” şi nu doar o ţară cu o creştere economică temporară. Este un stat care va reprezenta pentru multă vreme un jucător decisiv în economia globală, valuta acesteia fiind foarte importantă – a spus Orbán. Trebuie să ne pregătim pentru faptul că dolarul şi-ar putea pierde monopolul în cadrul comerţului mondial, a susţinut şeful guvernului de la Budapesta, care a raportat şi faptul că Ungaria intenţionează să emită, şi în viitor, obligaţiuni de stat în yuani.

“Dacă vom emite obligaţiuni în străinătate, acest lucru se va întâmpla în direcţia estului” – a spus premierul ungar. Orbán a relatat că se caută modalităţile prin care plăţile din cadrul comerţului bilateral să fie efectuate în yuani. Potrivit premierului, acest lucru trebuie privit mai degrabă ca o oportunitate, şi nu ca o ameninţare.

Viktor Orbán a vorbit şi despre “războaiele comerciale”, arătând că în vederea păstrării dominaţiei sale, Statele Unite încearcă să transforme relaţiile comerciale. “Acest război nu este războiul nostru, dar ne afectează”, a spus, adăugând că din acest motiv trebuie să păstrăm bunele relaţii cu diversele părţi care au interese diferite, dar şi să fim capabili de a construi noi relaţii de succes. Pentru ca ţara şi regiunea noastră să aibă succes, trebuie trezit concomitent interesul Chinei, al Germaniei sau al Statelor Unite – a spus Orbán, potrivit MTI.

Foto: Viktor Orban, în cautare de finanțare în afara SUA (Contul de Facebook al premierului)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Vrea măria sa ungurul Orban înfințarea Euroasiei, cu cine? Cred că din ea să facă parte China,maica Rusia, Bielorusia, Moldova,Georgia, poate și Ucraina-căreia i se va da înapoi Crimea și alți sateliți ai Rusiei. Tări cu adevărat democratice .
    Faceți alianțe fraierilor.

  2. O țărișoară mult prea mică și neînsemnată pentru niște cuvinte atât de mărețe….