G4Media.ro

VIDEO Un seism cu magnitudinea de șase grade pe scara Richter s-a…

VIDEO Un seism cu magnitudinea de șase grade pe scara Richter s-a produs în apropiere de Melbourne

Un cutremur cu magnitudinea de şase grade pe scara Richter s-a produs miercuri dimineaţa în apropiere de Melbourne, în Australia, provocând daune clădirilor şi fiind resimţit în toate statele vecine, informează Reuters, citată de Agerpres.

Epicentrul cutremurului s-a situat în apropierea localităţii Mansfield din statul Victoria, la aproximativ 200 km nord-est de Melbourne, la o adâncime de zece kilometri, a anunţat Geoscience Australia.

Postul de radio 3AW a postat o fotografie cu moloz pe una dintre străzile principale din Melbourne, iar locuitori din părţile de nord ale oraşului au anunţat pe reţelele sociale că au rămas fără curent electric, în timp ce alţii au informat că au fost evacuaţi din clădiri.

Cutremurul a fost resimţit inclusiv în Adelaide, la o distanţă de 800 kilometri, dar şi la Sydney, la 900 km distanţă. Nu există informaţii despre pagube sau răniţi în afara oraşului Melbourne.

Peste jumătate din cele 25 de milioane de locuitori ai Australiei trăiesc în sud-estul ţării, într-un perimetru ce cuprinde oraşele Adelaide, Melbourne şi Sydney.

Primarul din Mansfield, Mark Holcombe, a declarat că în momentul producerii seismului se afla în biroul său de la fermă, de unde a a fugit afară.

„Am mai trecut prin cutremure în străinătate şi mi s-a părut că a durat mai mult decât am experimentat înainte”, a declarat Holcombe pentru ABC.

„Un alt lucru care m-a surprins a fost cât de zgomotos a fost. Un huruit ca şi cum a trecut un camion mare”.

Primarul a spus că nu ştie despre vreo pagubă gravă în apropierea epicentrului cutremurului, deşi unii locuitori au raportat probleme cu telecomunicaţiile.

Nu a fost emisă nici o ameninţare de tsunami pentru continentul australian, insule sau teritorii, potrivit unui comunicat al Biroului australian de meteorologie.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter