Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consumatorii vulnerabili din România, adică persoanele cu venituri scăzute, pot beneficia în acest an de un ajutor încălzire în sezonul rece și de o altă sumă numită „supliment pentru energie”, care poate fi acordată tot anul. Cererile pentru a obține acești bani pot fi depuse anul acesta până la data de 20 noiembrie, alături de o serie de documente care să dovedească situația financiară precară.
Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie sunt acordate în acest an prin legea consumatorului vulnerabil, în sfârșit adoptată, care se va aplica de la 1 noiembrie.
Între 1 şi 5 milioane de oameni vor beneficia de suport din partea statului odată ce Legea consumatorului vulnerabil va intra în vigoare, spunea ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Citește integral pe economedia.ro
Ce nababi de cititori avem!
Ne doare la basca de ajutorul vostru!
( vezi peste o lună,😜😜😜👍)
Fără video. Puneți grila de completare pe net! Cum era sala pe vremuri. cui pe cui se scoate.