Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preotul paroh de la Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” din Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini, a fost amendat de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava cu 500 de lei, după ce Arhiepiscopul Tomisului a oficiat o slujbă unde credincioşii nu purtau măşti şi nu respectau distanţa fizică, transmite News.ro.
Autorităţile din Suceava au anunţat, vineri seară, că, în urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini video postate pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului şi care surprind o slujbă oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului la o biserică din localitatea Dorna Arini, judeţul Suceava, a fost constituită şi deplasată la faţa locului o echipă mixtă formată din poliţişti şi personal DSP Suceava.
Sursa citată a menţionat că pentru acest motiv, preotul paroh al aşezământului a fost amendat în valoare de 500 lei pentru organizarea defectuoasă a activităţii.
Arhiepiscopul Tomisului a fost prezent, miercuri seara, la Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” din Gheorghiţeni, Dorna Arini, din judeţul Suceava, unde a oficiat Liturghia Sfântul Ioan Gură de Aur.
Slujba a fost transmisă pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului, iar pe imagini se poate observa cum zeci de credincioşi nu poartă mască şi stau foarte apropiaţi unii de ceilalţi. De asemenea, la un moment dat, Arhiepiscopul Tomisului împărtăşeşte mai mulţi copii.
Arhiepiscopia Tomisului a anunţat că nu doreşte să comenteze imaginile respective.
Potrivit datelor de pe site-ul lăcaşului de cult, aşezământul monahal ”Acoperământul Maicii Domnului” a fost ridicat de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, născut pe acele meleaguri, iar ctitorii mănăstirii sunt părinţii înaltului ierarh.
Biserica a fost ridicată în urmă cu 20 de ani şi este o construcţie în stil maramureşan.
În cadrul mănăstirii funcţionează o pensiune monahală cu spaţii de cazare pentru pelerini, mai precizează site-ul lăcaşului de cult.
Au găsit acarul Păun.
Penibili pesedacii de la conducerea DSP-ului respectiv.
De ce nu se aplica legea…..,adic sa l.i se suspende autorizatia de functionare…???,aaaaaa,pt ei nu exista lege,este doar legea bor.rusine bor.
De Șpagoveanu nu se ating. Autoritati slabe ca la Romanika rar gasesti pe undeva.
Ce sa-i mai faca Shpagoveanului, ca la cate are la activ ar trebui sa-l eutanasieze.
si credeti ca platesc amenda ?
e libertate neamule ! de la uebara, de la cecere! care te-a eliberat neamule. ei si Partidul!
L-a dus maica cineva pe popa asta la psihiatru ?
Irelevant faptul ca a primit amenda = cutia milei pe maxim o saptamana…
Intrebarea este: dosar penal cf art 352 „Infracțiuni contra sănătății publice – Zădărnicirea combaterii bolilor” a fost dedchis? Intreb doar!
Irelevant faptul ca a primit amenda = cutia milei pe maxim o saptamana…
Intrebarea este: dosar penal cf art 352 „Infracțiuni contra sănătății publice – Zădărnicirea combaterii bolilor” a fost deschis? Intreb doar!
V-ați legat de preot de parcă l-ar fi putut refuza pe Șpagoveanu fără urmări !