Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Nicolae Ciucă le-a spus reprezentanților sindicatelor din Educație că nu pot fi lăsați elevii „suspendați pentru că nu avem soluții pentru problemele pe care dumneavoastră le ridicați”. Discursul a fost publicat de Guvern și conține adresarea de la începutul întâlnirii cu sindicatele. Fără să prezinte nicio propunere concretă, Ciucă a avut un discurs incoerent de cele mai multe ori, o exprimare greoaie și fără o construcție logică minimală. Greva generală în școli începe în mai puțin de 17 ore.
„Nu cred că a fost vreo solicitare de dialog căreia Guvernul să nu îî răspundă. Că am responsabilitatea a tot ceea ce înseamnă rezolvarea problemelor, astfel încât împreună să putem să rezolvăm probleme. Nu există un numitor comun pe care să putem să-l folosim, altul decât cel al dialogului, al cunoașterii realității și al asumării responsabilității fiecăruia dintre noi, iar în calitate de prim-ministru și cu întreg Guvernul, cu întreaga coaliție, că iată că suntem aci cu domnul președinte, cu doamna ministru a educației, cu domnii miniștri de la muncă și finanțe.
Cu toții nu am făcut nimic altceva decât să căutăm soluții și sunt convins că vom găsi soluții împreună, pentru că am înțeles și înțelegem în continuare nevoia de a face în așa fel încât țara noastră, cetățenii României, să aibă încredere într-un sistem de educație pe care îl considerăm, l-am considerat, îl considerăm și vom respecta în continuare ca făcând parte din primele două priorități ale programului de guvernare și este o chestiune pe care am asumat-o cu toții”.
cred ca doar Ponta mai mintea cu atata gratie. doar ca ala stia ce face. jeneralul vorbeste balarii pentru ca nu are altceva ce sa spuna.
asta ale maresalului par a fi desprinse din ciclul „din bucata mea de paine, am hranit si-un om si-un caine”…
ma intreb cine e cainele si cine e specialul in ecuatie.
E normal și logic că e incoerent din moment ce e făcut duminica după masă!
Incoerent? Primul ministru? Soluții? Salt înainte. Pe loc repaus. Culcat! Pluton gaze…
O sa recunoastem responsabilitatea, atunci cand Guvernul o sa respecte legislatia, adica o sa aloce 6% din PIB pt. Educatie…. De acolo, mai vorbim.
Dacă așa a ajuns învățământul când e ”prioritar” pentru guvernanți, cum ar fi fost dacă n-ar fi fost … prioritar ?
Problemele apar cand sunt probleme,.că dacă n-ar fi ele, atunci nu am putea vorbi despre probleme atata timp cât acestea nu ar exista. Cam asa stă treaba.
Cam puțini usr iști azi
E pe macheala, mâine devenim coerenti
Hai cu armata obligatorie, sa apărăm democrația și capitalismul
CE *** MEA DOCTORAT CĂ ĂSTA NU IA NICI BACALAUREATUL
nici evaluarea pentru clasa a sasea n-o ia,pina la bac mai are mult de tocit…
MARȘ DE-AICI CU ANALFABEȚII VOȘTRI
aaa,aaaa,aaaaa….asta-i nota de originalitate din teza astuia de doftorat.bine ca fvfa care a argumentat ca investigarea plagiatului astuia a avansat in cariera,la spalarea acestui cadavrv politic trebuiau sporuri mari…