Home » Articole » Olguța Vasilescu: În fiecare zi domnul Bolojan ne dă motive să înțelegem că nu putem să facem echipă. Cred că ne vom retrage pur și simplu de la guvernare / Despre o alianță cu AUR: În momentul în care ieșim de la guvernare, vom face atunci strategia

Olguța Vasilescu: În fiecare zi domnul Bolojan ne dă motive să înțelegem că nu putem să facem echipă. Cred că ne vom retrage pur și simplu de la guvernare / Despre o alianță cu AUR: În momentul în care ieșim de la guvernare, vom face atunci strategia

2374
Olguța Vasilescu: În fiecare zi domnul Bolojan ne dă motive să înțelegem că nu putem să facem echipă. Cred că ne vom retrage pur și simplu de la guvernare / Despre o alianță cu AUR: În momentul în care ieșim de la guvernare, vom face atunci strategia
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Olguța Vasilescu, primarul Craiovei și șefa organizației PSD Dolj, a declarat, luni, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că, în fiecare zi, premierul Ilie Bolojan dă motive PSD să înțeleagă că nu pot face echipă, motiv pentru care PSD se va retrage „pur și simplu” de la guvernare. Olguța Vasilescu nu a exclus o alianță PSD-AUR pentru guvernare.

- articolul continuă mai jos -
  • Declarația Olguței Vasilescu vine după ce, duminică seara, soțul ei, secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat tot la Antena 3: „Mai degrabă domnul Bolojan cântă, dar nu cântă din același playlist. (…) Ar putea veni momentul să schimbăm lăutarul”. (Vezi declarațiile lui Manda la finalul articolului)

„Noi suntem într-o procedură de consultare a membrilor de partid dacă mai rămânem sau nu la guvernare și pare că în fiecare zi domnul Bolojan ne dă motive să înțelegem că nu putem să facem echipă. Pentru că și acest lucru care se întâmplă la Craiova, eu îl consider un fel de sabotaj și asta pentru că până acum nu s-a întâmplat așa ceva, ca vreun ministru al Energiei – că a fost dl Burduja care a sprijinit această companie, care era a Guvernului… Faptul că pentru alte programe s-au găsit bani și pentru Craiova nu, eu încep să o iau personal. (…)

Nu cred că va fi nevoie să depunem o moțiune de cenzură, cred că ne retragem pur și simplu din Guvern. Și în niciun caz, dacă se așteaptă cineva, că vom susține guvernul dreptei, din parlament, în opoziție”, a declarat Olguța Vasilescu.

Ea a explicat că, în acel moment, pică și Guvernul Bolojan, pentru că se schimbă configurația politică și automat trebuie să treacă prin Parlament.

Olguța Vasilescu a spus că, după eventuala ieșire a PSD de la guvernare, urmează negocieri cu celelalte partide.

Întrebată dacă, în această situație, PSD ar dori o guvernare cu actualele partide din coaliție, dar fără Ilie Bolojan și poate fără USR sau guvern cu AUR, Olguța Vasilescu a declarat:

„Nu luăm în calcul deocamdată niciun fel de variantă, pentru că în momentul în care ieșim de la guvernare vom face atunci strategia. Deocamdată să vedem ce spun și colegii noștri de partid. Nu aș vrea să dau o direcție înainte de a fi consultați toți colegii noștri.”

Context: Întrebat duminică seara, la Antena 3 CNN, despre afirmația unui primar, potrivit căruia „Bolojan cântă la vioară și PSD dansează”, secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a răspuns: „Nu aș vrea să spun că domnul Bolojan cântă la vioară și noi dansăm, ci mai degrabă că domnul Bolojan cântă de multe ori, nu cântă din același playlist. Nu că dansăm, dar ascultăm”.

El a lăsat deschisă posibilitatea schimbării premierului. „Cred că ar putea să vină un moment în care să spunem hai să schimbăm lăutarul că nu mai merge, nu mai respectă playlist-ul și atunci nu am reuși să-l mai ascultăm”, a adăugat secretarul general PSD, potrivit MEDIAFAX.

PSD desfășoară consultări în interiorul partidului pentru a decide dacă mai rămâne la guvernare alături de PNL și USR.

„Am intrat la guvernare pentru oameni și că ar trebui să guvernăm pentru oameni. Astăzi când ne uităm, nu prea vedem astfel de efecte”, a spus Claudiu Manda.

El a precizat că decizia nu ține de numirile la servicii sau parchete, ci de bugetul pe 2026. „Nu ține de servicii sau de parchete, ci are legătură, în primul rând, cu bugetul”, a explicat el.

Manda a subliniat că bugetul ar fi trebuit să fie gata din noiembrie pentru anul următor, dar încă nu există un termen clar.

„Suntem la jumătatea lui ianuarie și nu știm când o să fie bugetul. Că o să fie în februarie, că o să fie în martie, că o să fie în aprilie. Nu știm când o să fie bugetul”, a declarat secretarul general PSD.

El a adăugat că PSD va lua decizia în foruri largi, cu aproximativ 5.000 de membri, după modelul în care a decis intrarea la guvernare.

Claudiu Manda a făcut un inventar al motivelor pentru care social-democrații ar putea părăsi guvernarea.

„Am ajuns să explicăm lucruri care s-au întâmplat de bine, mai degrabă când ne-am ținut sau am blocat anumite intenții ale primului ministru”, a spus el.

Manda a dat ca exemple creșterea salariului minim pe economie, plafonarea prețurilor la alimente de bază, blocarea măsurilor împotriva administrației publice locale.

„Ne-am luptat pentru salariul minim. Plafonarea prețurilor la alimentele de bază. Dacă nu eram noi să ne luptăm pentru ele, nu se întâmpla”, a declarat Manda.

Secretarul general PSD a criticat și măsurile propuse de premierul Bolojan pentru administrația locală.

„Au citit pe bandă în guvern un text în care interziceau la administrația publică locală. Primarii nu mai aveau voie să cumpere hârtie pentru certificate de naștere sau de deces. Nu mai aveau voie să facă reparații”, a povestit el.

Manda a spus că s-a discutat reducerea cu 45% a posturilor din organigrame la primării, ceea ce ar fi dus la situații absurde.

„E o primărie care are 11 angajați și trebuie să dea afară 5 și să rămână cu 6. Altă primărie are 25 de posturi în organigramă, 11 ocupate, și conform formulei mai are de angajat încă 3-4″, a explicat el.

Claudiu Manda a observat „o armonizare a mesajului public între domnul Ilie Bolojan și USR. Sunt voci în PNL, au început să apară și în spațiu public, de primari PNL care nu se mai regăsesc într-un astfel de mesaj”, a declarat secretarul general PSD.

Comentarii
  • Pesedeu și haur, puiul lui pesedeu, sunt totuna.
    Retrăgeți-vă împreună în pustiu, să nu mai audă lumea de voi!

  • Ceea ce dna primar nu înțelege este că termenul „echipa” presupune un Căpitan de echipa și o strategie a echipei. Echipierii de rând (sector, provincie, județ etc) nu au calitatea de a judeca strategia, ci doar obligați: de a asigura cele mai bune masuri pentru comunitatea lor și obligația de a transpune politica națională pe plan local. Ca le convine sau nu.

  • Cei care au distrus țara se plâng că nu pot face echipă cu cei care încearcă s-o repare. Înțeleg să fie ascultat Psd dacă ar fi adus în guvern alți oameni, nu tot pe cei care au distrus țara. Ce să-i întrebe Bolojan ? Dacă au idei s-o repare, de ce n-au făcut-o când au fost șefi la guvernare ? Dacă au avut idei și totuși n-au reparat-o, înseamnă că sunt ticăloși și merită la închisoare. Dar să distrugi o țară și să ai pretenția ca aceleași persoane să fie ”ascultate” mi se pare o pretenție absurdă.

  • Alexia Brain

    Alo Fetița,
    Nu vezi ca esti de la circulPSD?😵

  • Popa Buchholzer Marius

    Si ce-o sa faca Olguta? O sa iasa de la guvernare si se va „ascunde” sub masa?

  • PSD vrea sa continue jaful banului public din perioada lui Ciolacu, care a dus la dezastru economic, datorii imense, si la cresterea taxelor pentru toti romanii.

  • hai sa va vedem! iesiti!
    nu iesiti doar jocuri de glezna cu mercenarii din penele care sa-l dea jos pe cel care se incapatineaza sa faca reforme in tara pe care ati dus-o de ripa

  • Prostu satului

    MA JUR!!! Exact asta intentionam sa scriu si eu, cuvant cu cuvant! Multumesc!
    Dar, ce sa vezi… asa cum face de peste 35 de ani, pesedeaua se gandeste numai si numai la binele nostru, se sacrifica pentru popor, iar daca le spunem sa se care, o sa spuna ca stai s avezi ca s-au razgandit, ca doar au glumit, si ca raman ca sa ne apere de raii de useristi…

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole