G4Media.ro

VIDEO Inaugurare ca în comunism a unei grădinițe din Focșani / Copiii…

VIDEO Inaugurare ca în comunism a unei grădinițe din Focșani / Copiii au fost aduși de acasă, deși făceau cursuri online din cauza cazurilor de Covid / Oficialii, inclusiv primarul, și-au dat măștile jos pentru poza de grup

Inaugurare ca în ”epoca de aur” la Grădinița 18 Focșani. Copiii, deși făceau cursuri online din cauza cazurilor de Covid19, au fost aduși de acasă ca să cânte și să danseze auditoriului, deși, potrivit unei comunicări oficiale, Grădinița 18 desfășura cursurile online atât din cauza cazurilor de Covid19, cât și din cauza reabilitării sediului.

La eveniment au participat, într-o sală devenită neîncăpătoare, primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, diirectorul Grădiniței – Doina Dima, șefa Inspectoratului Școlar Județean Vrancea – Daniela Marchitan, consilieri locali, copii și elevi.

Contactată de reporterii G4 Media, directoarea Grădiniței a specificat că toți cei prezenți erau vaccinați și că organizarea îi aparține în totalitate. “Personalitățile prezente sunt vaccinate, noi am făcut cursuri online din cauza lipsei de spațiu adecvat până la inaugurarea sediului reabilitat. Eu am organizat evenimentul, cine sunt eu să-i lipsesc pe copii de această bucurie?”, a declarat Doina Dima, dorectorul Grădiniței 18.

DSP Vrancea – Grădinița nu are autorizare de funcționare

Pentru ca evenimentul de vineri sau cursurile să se desfășoare fizic, Grădinița 18 Focșani avea nevoie de autorizarea DSP Vrancea, autorizare care nu există. “Direcția de Sănătate Publică Vrancea nu a eliberat autorizare de funcționare pentru Grădinița 18 pentru că nu a fost solicitată”, a declarat, pentru G4 Media, medicul Cornelia Drăgună, responsabil DSP pentru grădinițe.

Oficialii DSP spun că vor ancheta evenimentul, pentru a verifica aspectele legalității acestuia și respectarea normelor de siguranță privind pandemia Covid 19.

Evenimentul a fost live pe pagina de Fb a primăriei Focșani.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

25 comentarii

  1. Nu s-a schimbat nimic în RSR.

  2. Nu mai scăpăm de nenorociții ăștia

    • Inca nu, pentru ca multi inca mai traiesc in RSR.

  3. Stau si caut cu atentie de unde e primarul…
    Descopar , soc si groaza! PSD!
    Ce terminati au adus copii la gradinita sa aplaude…
    Vorba lui Vladimir TRAIASCA REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA!!!

  4. Manifestarile de genul asta tin de caracterul insilor care dirijeaza treburile. Aceiasi tirtani si atunci, pe vremea lui Ceasca si acum.

  5. Aveti alesi exact ca si voi, ticalosi, lipsiti de orice scrupule ca sa mai ia un vot in sondaje, dispusi sa calce pe toate cadavrele ca sa ajunga in varful puterii.

  6. Familia feudală lovește din nou în societatea românească, sau ce a mai rămas din ea. Pentru asta votați cu PSD? Vă place mafioți ai feudali gen ca primarul ăsta? Trezirea Române, urmează noua generație de mentalități. Haideti să rupem ciclul acesta monstruos.

  7. Clonele lui ceasca ce pretind adulatie in psd si pnl.

  8. VOTATI USL

  9. :)))))))))
    Traznivar Gebeleizis

  10. De vina sunt si parintii care au trimis copiii la acest eveniment.Probabil primarul îi santaja cu acordarea ajutorului social.

    • Stimată doamnă, părinții copiilor înscriși la această grădiniță, nu au nevoie de ajutor social!
      Toți lucrează și din cotizațiile lor le plătesc altora ajutorul menționat mai sus. Înainte să comentați, interesați-vă mai bine despre subiect!

    • Au nu au nevoie nu e asta problema .. problema e ca in orasul ala votati oameni care fac de astea , oras pesedist pana in maduva

  11. Copiii trebuie sa fie la scoala, nu online.

  12. Chiar traiti in comunism si securism! Doar ca nu stiti, ca sunteti prea fraieri.

  13. Daca o deschid de ce o deschid, daca nu o faceau de ce nu au facut-o. Dar stim sa comentam ca postacii.

  14. Ba esti prost au avut ăștia mici pretenția sa defileze din proprie inițiațiva

  15. @Adrian ,România trebuie DEPEDESEDIZATĂ,trebuie sa aruncăm la gunoi fastul și triumfalismul Comunist .
    E realitate ,PSD nu se poate rupe de Comunism .
    PSD-eii nu au pregătirea intelectuală necesara să părăsească anii 2000.
    Și au trecut deja 22 de ani .

  16. Doamne, câtă rautate ,sunteti” goi “ pe dinăuntru…
    Ce empatie,ce respect ,așa ceva nu există pt cei care încearcă să facă ceva…oare cei care zic că vor să fie bine își vor uni gândirea pentru binele concetățenilor ?
    Până nu ne va bate bunul Dumnezeu,nu ne liniștim.

  17. 8 ani cu Băsescu 8 ani cu Werner. Meritam rasi de pe fata pământului. Și înainte cu ceilalți are au fost tot anti popor. Asta meritam sa dispărem ca națiune ca neam. Oricum suntem tot mai putini. Bravo din toată inima lui Victor Orban care și iubește poporul, neamul. Ura, invidia reaua credință înseamnă să fi roman

  18. Le-a intrat în ADN comunismul și pupincurismul, acestor slugi netrebnice, acestor jigodii libidinoase, care doar cu ajutorul partidului „reușesc” în viață, în realitate sunt niște gunoaie incompetente care-ți provoacă scârbă și repulsie.