Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
La îndemnul liderului AUR, extremistul George Simion, mai multe persoane s-au adunat în Piața Constituției să protesteze. Manifestanții scandează: „Călin Georgescu, președinte!”
Jandarmii au anunțat că au identificat un bărbat care avea asupra sa trei cuțite, un briceag și un pumnal.

sursa foto: Jandarmerie
„O persoană a apelat SNUAU 112 și a relatat faptul că, la adunarea publică din Piața Constituției a observat un bărbat care deține arme albe într-un autoturism. Jandarmii, alături de polițiști, au demarat verificări asupra persoanei și autovehiculului, constatând faptul că aspectele indicate se confirmă. În acest context, au fost găsite 3 cuțite, un briceag și un pumnal de tip „box”, pentru care au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul Penal al României”, se precizează în comunicatul Jandarmeriei.
„Menționăm faptul că, pe timpul efectuării controlului asupra autovehiculului și persoanelor aflate în interior, o parte dintre cei prezenți la adunarea publică au încercat să se interpună între forțele de ordine și autoturismul controlat. Facem un nou apel către toți participanții la adunările publice să se dezică de persoanele care încalcă legea sau care îndeamnă la încălcări ale acesteia, preponderent prin comiterea de acte de violență, și să le semnaleze de îndată către forțele de ordine prezente”, se precizează în comunicatul Jandarmeriei”, mai transmite Jandarmeria.
Articolul continuă mai jos
Turu doi înapoi că dacă nu eu vă jupoi semnat Ciordacu :))
Ciolacu nu mai poate sa ne dea inapoi decat pielea
saracii de ei
Pe front, in Ukraina, se ia pauza cand e ploaie, soldatii isi scot umbrelutele si scandeaza… 🙂 🙂 🙂
Jalnici … sper ca „liderul cel curajos” si kelin sa isi ia anii cu executare!
Muahaha! Decât 30??? Oare s-au deșteptat habaucii și nu mai pun botul la vrăjelile peluzarului putinist?
Oare cine si-a batut joc de ei si le-a dat umbrele alea curcubeu :))))
Săracii, de la ce spital au fost aduși?
Cam atat au ramas….restul sunt live pe tiktok ca acolo se plateste mai bine
Cam atat au ramas….restul sunt live pe tiktok ca acolo se plateste mai bine
Cam atat au ramas….restul sunt live pe tiktok ca acolo se plateste mai bine
Cam atat au ramas….restul sunt live pe tiktok ca acolo se plateste mai bine
Mai multe picioare decât neuroni… în Piața Constituției, sub umbrele!
Au si ghinion de vreme rea.
Macar nu stau mai apropiati sa se mai incalzeasca – ? sau sunt dintre cei care protestau ca nu le-a dat Nicusor apa calda…