G4Media.ro

VIDEO Expunerea publică a sicriului Reginei Elisabeta a II-a la Westminster Hall…

Photo by Ben Stansall / AFP

VIDEO Expunerea publică a sicriului Reginei Elisabeta a II-a la Westminster Hall s-a încheiat/ Programul funeraliilor de luni

Westminster Hall, cea mai veche sală a Parlamentului britanic, unde în ultimele patru zile a fost expus pentru public trupul neînsufleţit al reginei Elisabeta a II-a, a fost închisă luni dimineaţă, cu câteva ore înainte de începerea unor funeralii istorice, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.




Aşteptând ore îndelungate, zeci dacă nu sute de mii de oameni, au trecut timp de cinci zile pe lângă sicriul aflat pe un catafalc impunător în Westminster Hall, până când aceasta s-a închis luni în jurul orei locale 06:30 (05:30 GMT), înainte de funeraliile de stat care vor începe la ora 10:00 GMT în prezenţa a 2.000 de invitaţi, între care sute de demnitari străini şi membri ai altor familii regale.

Programul funeraliilor:

– 6:30 ora locală (5:30 GMT) – Se încheie expunerea sicriului pentru public la Palatul Westminster, pe unde sute de mii de oameni au trecut începând de miercuri pentru a-i aduce un ultim omagiu suveranei.

– 8:00 (7:00 GMT) – Invitaţii care participă la slujba de înmormântare încep să sosească la Westminster Abbey.

– 10:44 (9:44 GMT) – Sicriul Elisabetei a II-a părăseşte Parlamentul britanic şi se îndreaptă în procesiune funerară spre abaţie, însoţit de noul rege Charles al III-lea şi cei trei fraţi ai săi – Anne, Andrew şi Edward -, precum şi fiii săi, prinţul William şi prinţul Henry.

– 11:00 (10:00 GMT) – Începe ceremonia religioasă în faţa a aproximativ 2.000 de invitaţi, oficiată de decanul de la Westminster, David Hoyle. Predica va fi rostită de Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, şeful spiritual al Bisericii Anglicane, al cărei cap oficial este monarhul britanic; premierul britanic, Liz Truss, va citi un text religios.

– 11:55 (10:55 GMT) – Un sunet de goarnă va marca începutul celor două minute de reculegere care vor fi ţinute în toată Marea Britanie.

– 12:00 (11:00 GMT) – Ceremonia se încheie cu intonarea imnului naţional.

– 12:15 (11:15 GMT) – Sicriul va pleca în procesiune funerară de la Abaţie până la Wellington Arch, în Hyde Park. Big Ben, celebrul clopot din turnul Palatului Westminster, va bate la intervale de un minut în timpul procesiunii.

– 13:00 (12:00 GMT) – Sicriul va fi transferat într-un dric pentru ultima călătorie la Castelul Windsor, la aproximativ 35 de kilometri vest de Londra.

– 15:00 (14:00 GMT) – Sicriul ajunge la castel şi distanţa de cinci kilometri de pe Long Walk, aleea care duce la reşedinţa regală, va fi parcursă pe jos.

– 16:00 (15:00 GMT) – Trupul neînsufleţit al Elisabetei a II-a este dus în Capela St George din castel, unde aproximativ 800 de invitaţi participă la o ceremonie religioasă oficiată de decanul de Windsor, David Coney. La finalul slujbei, sicriul va fi mutat în cripta regală a capelei, unde este înmormântat şi soţul reginei, prinţul Philip, care a murit în 2021 la vârsta de 99 de ani.

– 19:30 (18:30 GMT) – Elisabeta a II-a va fi înmormântată alături de prinţul Philip în cadrul unei ceremonii private la care vor participa membri ai familiei regale. Pe lespedea de marmură a mormântului ei vor fi gravate cuvintele: „Elizabeth II 1926-2022”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...