Home » Orașul meu » Viceprimarul Sucevei, exclus din USR / I se impută ”coabitarea” cu primarul PSD / Alți 6 membri din conducere, suspendați 2 ani

Viceprimarul Sucevei, exclus din USR / I se impută ”coabitarea” cu primarul PSD / Alți 6 membri din conducere, suspendați 2 ani

Viceprimarul Sucevei, exclus din USR / I se impută ”coabitarea” cu primarul PSD / Alți 6 membri din conducere, suspendați 2 ani
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Ascultă articolul

Viceprimarul Sucevei, Teodora Munteanu, a fost exclusă din partidul pe listele căruia a fost aleasă, anunță Monitorul de Suceava. Ea a confirmat că a primit decizia de excludere din partid și a declarat că o va contesta în termenul legal de 15 zile, atât la Comisia Națională de Arbitraj, cât și în instanță. A precizat și că își va duce mandatul de viceprimar până la final.

- articolul continuă mai jos -

Săptămâna trecută, Biroul Național al USR a decis suspendarea a 6 membri din conducerea Biroului Județean Suceava al USR, dintre care 3 sunt membri și în Biroul Permanent Local, iar unul este și vicepreședinte al organizației județene.

„Decizia de excludere are la bază abateri de la statutul USR și de la valorile morale care stau la baza USR. Coabitarea permanentă cu actualul primar PNL al orașului, dl Ion Lungu, dar și alte episoade din activitatea publică a dnei Munteanu, inclusiv participarea la un concurs din cadrul unui festival organizat de Primăria Suceava au adus grave prejudicii de imagine formațiunii noastre politice, drept pentru care s-a hotărât că excluderea domniei sale ar îndrepta într-o oarecare măsura imaginea USR de partid transparent și nedispus la compromisuri morale”, se arată într-un comunicat remis de USR Suceava.

Întrebată în legătură cu suspendările și excluderile, președinta organizației județene și municipale Suceava a USR, Geanina Ursu, a declarat că „Biroul Național a luat decizia de a suspenda câțiva membri, șase membri”, motivul fiind „nerespectarea valorilor noastre, a statutului și regulamentului USR”.

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole