Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Max Verstappen va avea începând din sezonul 2026 al Formulei 1 cifra 3 pe monopostul RedBull pe care-l va conduce, transmite gpblog.com.
Sursa citată menționează faptul că olandezul s-a afișat cu noul număr de concurs la Estoril, în Portugalia, acolo unde a efectuat marți un test GT.
Verstappen a renunțat la numărul de concurs după sezonul 2025, cifra 1 urmând să se afle stagiunea viitoare pe monopostul McLaren al noului campion, Lando Norris.
De altfel, într-o discuție cu jurnaliștii, Verstappen a transmis că nu va reveni la vechiul număr din Formula 1, adică 33.
Daniel Ricciardo, fostul său coechipier de la RedBull, a fost cel care a purtat ultima dată pe monopost cifra de concurs 3.
FIA a declarat că noile reguli privind numele de concurs au fost finalizate, iar regulamentul pentru 2026 spune că trebuie să fie în continuare o perioadă de așteptare de doi ani de zile până când un număr de concurs să devină din nou disponibil.
Deoarece Ricciardo a părăsit Formula 1 abia în septembrie 2024, Verstappen nu ar fi fost, din punct de vedere tehnic, eligibil pentru a revendica numărul 3 pentru 2026.
A existat însă o soluție pentru ca Verstappen să poată totuși concura cu 3 pe monopostul RedBull anul viitor.
FIA a explicat că, dacă un fost pilot renunță voluntar la drepturile asupra unui număr, perioada de așteptare de doi ani nu se mai aplică. Discuțiile cu echipa lui Ricciardo au confirmat rapid că australianul era dispus să renunțe la număr în favoarea lui Verstappen.
De-a lungul timpului, nume importante din F1 au concurat cu cifra trei pe monopostul lor.
Astfel, timp de patru sezoane legendarul Michael Schumacher a concurat cu 3 pe monopostul său.
Mai apoi, în calitate de coechipier al lui Jenson Button, Lewis Hamilton a avut și el cifra 3 pe monopostul său McLaren în sezonul 2011.
De asemenea, chiar și Fernando Alonso a utilizat această cifră în Formula 1 în sezonul 2013.
Pentru a îmbunătăți recunoașterea piloților, Formula 1 a decis să introducă numere de start fixe începând cu 2014. Daniel Ricciardo a ales acest număr ca un omagiu adus legendei NASCAR, Dale Earnhardt.