Vehicule ale corectitudinii politice (Op-ed de Lucian Croitoru)

„Fenomenul Caracal” a scos la iveală și ideea că sunt în societatea noastră oameni sau organizații care extrag bani de la stat fără a da ceva util în schimb sau dând ceva ce poate fi considerat util, dar pentru care primesc un preț necinstit de mare. Aceasta nu este corupție în sensul legal, dar este o corupție a sistemului de valori. În viziunea mea sunt câteva cauze care determină acest fenomen.

Aceste cauze sunt:

• Societatea noastră a fost dusă în eroare și a ajuns să creadă în mintea rațional-constructivistă, adică în acea minte care crede despre ea că știe să proiecteze sisteme sociale funcționale; de aici și multitudinea de obiective social-administrative iluzorii, pentru a căror realizare statul este dispus să plătească. „Ideile” minții raționalist-constructiviste sunt periculoase deoarece nu sunt testabile prin experiență sau, când prin forța împrejurărilor au fost testate în practică, s-au dovedit catastrofale. Pentru că nu sunt testabile, ideile acestei minți sunt doar ideologii. Nu dau exemple concrete, dar ideile despre centralizare a conducerii unei societăți, despre multiculturalism de stat, despre egalitate economică sau despre crearea unei societăți mai bune decât cea capitalistă sunt ideologii de stânga;
• Acest tip de minte a impus în societate dictatura corectitudinii politice (CP) asupra comportamentelor și atitudinilor individuale. Pentru că mintea raționalist-constructivistă neagă ordinea spontană din societate, corectitudinea politică este o formă de a controla limbajul, care fără a fi controlat ar putea dezvălui falsul minții raționalist-constructiviste. Limba unui popor, pentru că a apărut în mod spontan, nu este pregătită să slujească o ordine socială inventată, pentru că, îmbogățindu-se în mod natural nu a produs limbajul artificial de care are nevoie ordinea inventată. Când comunismul a fost teoretizat și apoi introdus în societate, a avut nevoie de un limbaj care să fie în linie cu politicile pe care partidele comuniste doreau să le promoveze. Marx a introdus polilogismul, făcând logica dependentă de apartenența de clasă. Alți teoreticieni au justificat dependența adevărului de voința personală sau de cultură. CP s-a constiuit ca limbaj, adică un set de reguli, o gramatică sau o algebră a cuvintelor și a criticilor individuale, pentru a sluji și modela noua gândire. În exprimarea lui Martin S. Martin, CP „îi forțează pe oameni să vorbească într-un mod care-i conduce la un alt fel de a gândi (adică în spiritul ideologiilor de stânga-nn) și selectează știrile care sunt lăsate să ajungă la public.” (Martin S. Martin și Cristian Pătrășconiu, America la răscruce-un dialog transatlantic, Humanitas, p. 58). CP naște și ea teme pentru a fi finanțate cu mulți bani publici;
• Coruperea conținutului ideii de intelectualitate în instituțiile de educație și în societate în general, ceea ce face posibilă apariția de persoane care să devină „autorități profesionale”, doar dacă au „corectitudine politică”.
• Comunicarea: CP nu ar duce – spune Martin s. Martin – la apariția „unui alt fel de a gândi” dacă nu ar fi „cadrele didactice și editorii” și nu ar putea selecta „știrile care sunt lăsate să ajungă la public” fără ajutorul „cenzorilor ideologici ajunși în poziții de control în mass media”. Citatele se referă la America, unde CP este la apogeu, comparativ cu alte părți ale lumii. Dar asta nu ar trebui să ne mire. În opinia mea, primul care a sesizat și criticat CP din America a fost Alexis de Tocqueville: „prinții…au materializat violența; republicile democratice de astăzi au făcut violența așa de complet intelectuală ca și voința umană pe care vrea să o constrângă…Stăpânul nu mai spune: vei gândi ca mine sau mori; el spune: tu ești liber să nu gândești ca mine; viața ta, bunurile tale, totul îți rămâne; dar de azi înainte tu ești un străin (stranger) printre noi…În cele mai mândre țări din Lumea Veche au fost publicate cărți care au intenționat cu bună credință să portretizeze viciile și absurditățile contemporanilor lor…dar puterea dominantă în Statele Unite nu înțelege să fie tratată așa…Niciun scriitor, nu contează cât de faimos, nu poate scăpa de această obligație de a-și lăuda concetățenii. Astfel, majoritatea trăiește în autoadorație perpetuă; numai străinii sau experiența poate să aducă ceva adevăruri la urechile americanilor…Închiziția nu a fost niciodată în stare să oprească circulația în Spania a cărților opuse religiei celor mai mulți. Dominația majorității reușește mai bine în Statele Unite: ea a înlăturat chiar și gândul de a publica astfel de cărți.” Avertismentul lui Tocqueville este valabil și azi: „să fim atenți ca republicile democratice să nu-l reabiliteze (despotismul pe care îl denigraseră monarhiile absolute –nn), și ca, în timp ce face despotismul mai greu pentru unii, ele să nu înlăture, în ochii celor mai mulți, aspectele lui odioase și caracterul degradant” (Democracy in America, Volume 2, p. 417-418, Liberty Fund). Este un advertisment valabil pentru toată lumea democratică, din păcate neluat în seamă.
• Ca rezultat al condițiilor precedente, în societate există, pe lângă ONG-uri autentice, multe ONG-uri cuplate la bugetul public pentru a aduce la îndeplinire obiective derivate din „fanteziile” minții rațional-constructiviste sau imperative ale corectitudinii politice. Pentru mulți, aceste ONG-uri apar că nu au făcut nimic, ci doar au produs niște documente fără valoare. În realitate, ele au slujit obiectivul subtil al minții raționalist-constructiviste de a se legitima permanent, inclusiv prin promovarea limbajului ei „politic corect”

Nu includ între cauzele strict necesare corupția materială, deoarece fenomenul se poate produce și fără aceasta, corupția putând doar să adauge la fenomen.

Presa a prezentat câteva cazuri în care unele ONG-uri și persoane au primit bani publici, fără a da ceva cu adevărat util în schimb. Acești bani au venit fie de la bugetul național, fie din fonduri europene.

În prezent, în centrul atenției este un caz ce a devenit vizibil din cauza „fenomenului Caracal”, dar date fiind condițiile menționate, fenomenul este inevitabil mult mai extins și în creștere.

Din păcate, cea mai mare parte a atenției și energiei presei și a tuturor celor care analizează fenomenul este dedicată efectelor, și nu cauzelor. Nu am văzut decât extrem de puține referiri la cauzele de fond care au creat și continuă să perpetueze această situație.

Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR. Opiniile autorului nu implică poziția BNR