Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Valentin-Florin Ciocan a fost revocat vineri din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate.
Decizia, semnată de premierul interimar Ilie Bolojan, a fost publicată în Monitorul Oficial.
Acesta va fi înlocuit în funcţie de Venera-Luminiţa Copăescu, transmite Agerpres.
”La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Valentin-Florin Ciocan se revocă din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate. (…) Începând cu data prevăzută la art. 1, doamna Venera-Luminiţa Copăescu se numeşte în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate pentru un mandat de 5 ani”, se arată în decizia privind unele măsuri pentru asigurarea conducerii Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, semnată de Bolojan.
Valentin-Florin Ciocan a fost numit în funcţie în martie 2022 printr-o decizie a premierului de la acea dată, Nicolae Ciucă.