Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Uniunea Europeană propune țărilor membre reducerea cu 15% a consumul de gaze naturale pentru a face față acestei ierni în cazul în care Rusia va sista complet livrările de gaze în regiune. Totuși, acest lucru este voluntar, iar țările nu sunt obligate să reducă consumul cu până la 15%. Va putea România să realizeze această reducere, așa cum spun autoritățile? Experții din energie sunt de părere că, dacă reducerea se va face nelăsând permisiunea combinatelor industriale să funcționeze, va fi impact economic nefast și anume falimentul pentru cel puțin 50 de consumatori industriali.
„Depinde la ce ne raportăm (n.r.- privind reducerea consumului de gaze naturale de 15%). Dacă va fi o iarnă blândă și ne raportăm la iarna trecută, nu vom avea probleme. Dacă iarna va fi mai aspră, ar putea fi unele (n.r. – probleme). Noi suntem, totuși, printre cei mai puțini expuși datorită producției interne. Dacă reducerea de consum se face sustenabil, adică prin optimizarea unor procese sau echipamente, consecințele vor fi bune. Dacă reducerea se va face nelăsând permisiunea combinatelor industriale să funcționeze, va fi impact economic nefast. Ar trebui să ne trezim și să oprim conectarea de noi localități la gaz natural. Este profund greșit ce facem. O spun de peste doi ani însă autoritățile nu par interesate de viitorul țării”, a declarat pentru Economedia Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și actual membru în board-ul Institutului European pentru Tehnologie şi Inovare.
Pe de altă parte, problema pe care o atinge expertul Dumitru Chisăliță, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, nu este neapărat dacă va putea reduce România consumul de gaze cu 15%, ci cum ar putea opri consumatorii industriali din a reduce consumul de gaze în condițiile în care aceștia au contracte ferme de vânzare-cumpărare.
Citește integral pe economedia.ro