Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primele 25 de exemplare de vultur sur au ajuns în România, după mai bine de 70 de ani de absență. Păsările au fost aduse din Spania și transferate într-o volieră de aclimatizare construită la 1.150 de metri altitudine, în apropierea comunei Rucăr, județul Argeș. Proiectul face parte dintr-un program pe termen lung care își propune repopularea Masivului Făgăraș cu vulturi suri, o specie dispărută din România de peste șapte decenii.
Vulturii sunt numiți adesea „sanitarii naturii”, deoarece se hrănesc exclusiv cu carcasele animalelor moarte, curățând ecosistemele și reducând riscul răspândirii bolilor. În acest interviu, Jovan Andevski, Director de Conservare la Vulture Conservation Foundation, explică: de ce au fost aduși vulturi din Spania, de ce sunt selectate mai ales exemplare tinere, cum funcționează perioada de aclimatizare, care sunt riscurile pentru reintroducerea speciei, cum vor fi monitorizați vulturii după eliberare, care sunt pericolele pentru vulturi.
Proiectul este realizat de Fundația Conservation Carpathia, în parteneriat cu Vulture Conservation Foundation și Asociația Grupul Milvus, alături de autorități locale și instituții veterinare. Planul este ca în următorii ani 100–120 de vulturi suri să fie reintroduși în Munții Făgăraș, iar succesul ar însemna formarea unor perechi care să crească pui în libertate.