
USR cere sancționarea senatorului Ninel Peia pentru limbajul jignitor folosit în plenul Senatului / Peia, despre senatoarea USR Ruxandra Cibu: Am impresia că atunci când mama dumneavoastră a fost însărcinată cu dumneavoastră, a fost foarte, foarte răcită și cred că a luat prea mult paracetamol
USR cere conducerii Senatului să îl sancționeze de urgență pe senatorul Ninel Peia, după comportamentul din ședința de plen de miercuri, 15 octombrie, a Senatului, în care a jignit-o pe senatoarea USR Ruxandra Cibu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În timpul dezbaterilor din plen, senatorul Peia a recurs la atacuri la persoană și a folosit un limbaj ofensator, contrar normelor de conduită parlamentară și demnității funcției publice pe care o deține, afirmând că: „Doamna Ruxandra Cibu, am impresia că atunci când mama dvs. a fost însărcinată cu dvs., a fost foarte, foarte răcită. Și din această cauză, cred că a luat prea mult paracetamol. Dimineața, la prânz și seara”.
Prin această afirmație, Ninel Peia a propagat indirect de la tribuna Senatului teoria falsă conform căreia autismul ar fi cauzat de administrarea paracetamolului în timpul sarcinii, o idee fără bază științifică, dar folosită în discursurile conspiraționiste, susțin reprezentanții USR.
„Există o limită morală, există o limită umană și există atacuri la persoană sub limita celui mai abject limbaj. Ce a făcut Ninel Peia este incalificabil. Trebuie sancționat, conform Regulamentului. Extremismul și violența de limbaj continuă să crească în retorica și comportamentul unor parlamentari. Abuzul și violența nu trebuie lăsate să-și facă loc în Parlament. Trebuie să oprim de îndată orice tentativă de a face acceptabilă violența verbală, căci următorul pas este a face acceptabilă și violența fizică în Parlament și în stradă. Nu putem permite așa ceva, nu putem fi complicii celor care vor să facă din violență un lucru firesc”, a declarat Ștefan Pălărie, liderul grupului USR din Senat.
USR solicită conducerii Senatului să trimită cazul spre analiză Comisiei juridice și să aplice sancțiunile prevăzute de regulament, în funcție de gravitatea faptei. În plus, să informeze publicul cu privire la măsurile dispuse, pentru a asigura transparența și respectul față de instituția Parlamentului.
„Violența de limbaj nu are ce căuta în Parlament. USR cere ferm sancționarea comportamentelor care subminează respectul și decența în spațiul public”, au transmis reprezentanții USR.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.