G4Media.ro

UPDATE Un membru AUR, angajat al Senatului, a fost prins de SPP…

sursa foto: Facebook/ Mircea Gheorgheosu

UPDATE Un membru AUR, angajat al Senatului, a fost prins de SPP cu cannabis. Acesta a demisionat din partid și de la Parlament / VIDEO George Simion, susținător al plantațiilor de ”cânepă românească”

Un angajat al Senatului a fost prins, vineri dimineață, de către ofițerii SPP, cu un pliculeț de cannabis asupra lui, în timp ce încerca să intre în Parlament. Bărbatul este Mircea Gheorgheosu și este expert de comunicare și membru AUR. În timpul percheziției corporale, Gheorgheosu a declarat că substanța din pliculeț este marijuana și o folosește pentru consumul propriu.

UPDATE: Mircea Gheorgheosu a anunţat vineri că şi-a dat demisia din toate funcţiile pe care le deţine în Parlament şi în Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR).

  • „Până la finalizarea cercetărilor legale asupra faptelor pentru care sunt suspectat, îmi dau demisia din toate funcţiile pe care le deţin în Parlament şi în partidul Alianţa pentru Unirea Românilor. Rămân cu sufletul alături de toţi colegii şi prietenii care, cu dăruire şi devotament, vor continua să-şi dedice viaţa în serviciul binelui”, precizează Gheorgheosu într-o declaraţie de presă transmisă Agerpres de către Biroul de comunicare al AUR.El adaugă că este direct răspunzător pentru faptele sale, pe care le judecă legea românească şi care trebuie respectată.

    „Dincolo de legea şi libertatea fiecărui om, în România există o lege şi ea trebuie respectată. Faptele de care sunt suspectat le judecă legea românească, oamenii din jur şi, mai presus de toate, Dumnezeu. Dar pentru faptele mele, ca om şi cetăţean, răspund numai eu”, afirmă Gheorghescu.

Știrea inițială: Poliția Capitalei a transmis că Secția 17 a fost sesizată de SPP, iar substanța găsită asupra angajatului din Parlament a fost trimisă spre examinare:

  • ”Lucrarea întocmită a fost transmisă unității competente material, Brigada de Combatere a Crimei Organizate București, la acest moment fiind in instrumentarea DIICOT – Structura Centrală”, transmite Poliția Capitalei.

George Simion, unul dintre co-fondatorii AUR, a transmis că Mircea Gheorgheosu nu va fi ”propunerea de premier” a partidului la viitoarele alegeri:

  • „Aşteptăm desfăşurarea anchetei şi apoi ne vom pronunţa. Cu siguranţa domnul Gheorgheosu nu va fi propunerea noastra pentru prim-ministru”, a afirmat George Simion, pentru News.ro.

Totodată, Simion se numără printre cei care militează pentru legalizarea ”cânepei românești”. El a declarat, în mai multe rânduri, că susține consumul de cannabis în scop medicinal și, într-un video rostogolit pe rețelele de socializare înainte de alegerile parlamentare din 2020, Simion deplângea soarta cultivatorilor de cânepă românească, spunând că în Europa ea poate fi cultivată, dar în România nu. Simion a fost promovat și pe pagina de Facebook ”Legalizăm”, care susține consumul recreativ de cannabis:

  • ”George Simion, un tânăr politician, fondatorul partidului Alianța pentru Unirea Românilor – AUR , ne vorbește despre problemele pe care le întâmpină cultivatorii de cânepă din România. În speranța că anul acesta va ocupa un loc în Parlament, îi cerem lui George să nu uite și de scopurile recreative ale canabisului. Totodată vă rugăm pe voi să semnați petiția www.legalizam.ro, pentru a le arăta tuturor Parlamentarilor, nu doar lui George, că sunt mulți votanți care sunt interesați de legalizarea canabisului”, arată o postare din 12 august 2020.

sursa foto: Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

125 comentarii

  1. Vaai, da’ ce terorist!
    Pentru nestiutori: pe lista periculozitatii drogurilor canabisul e dupa tutun (fumati cetateni?), nu mai vorbim de alcool (trageti la masea cetateni?), asa ca totul e o pro steala romaneasca.

    • E dupa tutun o laie. Depinde de ce cantitate folosesti. Ca la orice alt medicament sau drog. Dar nu vad relevanta. Relevant e ca e ilegal conform legilor romanesti in vigoare. Faptul ca e si de la aur si mai si lucreaza unde lucreaza doar se adauga la ce stim despre aur.

    • Deputat AUR Andrei Busuioc cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.
      Da, haurolacii sunt o turma de infractori.
      Niciunul nu are nici i calificare si nu au muncit o ora in viata lor.

    • La cantitati egale Andreias, la cantitati egale. Sa concluzionez ca esti o „locomotiva” sau esti pur si simplu neinformat?
      Si care-i relevanta? Exact asta, legile romanesti in domeniu sint de cacao.

    • Bai cenzore, da-mi dreptul la raspuns!

    • Și aurolacul e bun, tu ce tragi?

    • De amintit ca canepa are foarte multe proprietati, poate fi folosita pentru a produce hartie de exemplu. S-a dorit suprimarea ei ca sa beneficieze altii.

    • @amicu-ule, esti total pe lângă :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

    • Ȋncă puţin şi hAUR trece şi la exploataţiile talibane ale macului.

    • Consumul de tutun și de alcool nu este interzis în România, așa că nu mai lua apărarea individului. A gresit intentionat, să suporte consecințele. Punct.

    • Proștii care ați votat AUR, sper ca sunteți multumiti ca i-ati trimis in Parlament pe acesti infractori si pușcăriabili

    • Ei hai lasa, ca tu votezi oricum Haur, dupa chipul si asemanarea ta.

  2. In Romania Medievala ..

    • Poate lua închisoare de la 3 luni la 2 ani ..:D
      Este incredibil in ce tara mizerabila trăim .!
      Si mai este si de la AUR, nu ca nu ar avea aia destule talibanisme in gandirea lor.

      In alte tari, legalizarea și comercializarea „acestei substanțe”, aduce un profit substantial la buget,.. la noi , paula și căciula / suntem mai proști ca pietrele.

    • @dex:
      Art 4 Legea 143/2000:
      Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani.

  3. Marijuana cred ca e asociata cu Vestul degenerat de cei de la AUR.

  4. Așa deci?!…
    Acum se explică ciudățeniile hauristice cu „familia tradițională“: toți îs fumați!
    :)))))

  5. Așa, și? Doar știm placa: „Oare cine n-a făcut greșeli în tinerețe?“
    Bun de prim-ministru peste câțiva ani. 🙂

  6. Daca era de la USR, vedeam peste tot la Antena3 si RTV scris mare „USR partid de drogati”. Asa ca e de la AUR, e o mica greseala. Cel mai probabil i-a plantat cineva drogurile…

    • Corect !
      Explodau aia, innebuneau de bucurie ptr asa descoperire.
      IOC, nu ai sa vezi decat vreun flash de cateva secunde si cam atat.
      Spălarea pe creier a batranilor si a proștilor funcționează perfect la tv’urile astea obscure.

    • Toata lumea stie ca astia de la USR n-au fumat niciodata iarba…

    • haur o turma de analfabeti,agramați aurolaci, condamnați și hoții penalii la drumul mare .PUNCT

  7. Evident ca pt consum propriu, doar e stabilit demult : canabisul intarzie cocleala (h)aurului ! :)))

  8. Avea întâlnire cu CÎȚU mai tarziu…

  9. Urmează unul homosexual, pe modelul aliatului lui Victor Orban de la Parlamentul european 😉 „Să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa!”

  10. Membrii AUR au comis infracţiuni mult mai grave de atât.

    • cam la ce poftesti ?

    • Păcat, sincer chiar atât ce Creduli, cei din Aur?.
      Credeu că, vor fenta.
      Oare, la ce sa gândit?.
      Mergau naiba, în Sectorul Nr 1, și acolo își Făcea Foarte, bine Treba, în Munții de Gunoaie, căci
      Nu, se știu care, cum etc acolo.
      Dar, de a încercat și el o mare finețe în Parlament, crezând, că este stare de Urgență
      Gen de a la Ludovice Orgasm, de Ziua lui cu Băute, fumate, Ospaturi, el a fost egoist singur Pe, cănd ceilalți în, Grup, #USR PLUS Minus, PNL UDMR, PMP neglijenta se Plătește trebuia să Gândească, că se aplică dublă măsură și Standard, căci nu au imunitate, dacă erau din #USR PLUS Minus PNL, nu Pățea nimic, ca și Bode cu accidentul, Florin Cuțu în SUA, dar au Ghinionul, de a fi M”UE PSD-ul & AUR.
      România, Lucrului bine făcut, în Starea de Urgență la Cules Sparanghel în Germania.

  11. Daca se urca la volan era bun de premier.

  12. Și pe Dragnea l-au prins. Ciordache a scapat.
    Ciolacu e ca firea … cu cei mai vulnerabili.
    Oricum știrea e scrisa aiurea… „l-au prins”. MAi Bode v-ar spune si el acelasi lucru: nu e constitutional sa iei „ținte”. Nici daca o ia tot statul la vale… de corupție pe bani caș…

  13. Sa-l dea afara din functii publice si gata, ce atata scandal.

  14. Consumul de canabis trebuie condamnat. Faptul ca băiatul este de la AUR este irelevant. AUR condamna consumul de droguri în vreme ce USR încurajează aceasta faptă. Deci, rușine USR!

    • Dispari aurolac drogat. Unde ai auzit membru USR ca sustina asta?
      Deputarul haurist Andrei Busuioc este cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.
      AUR partid de traficanti drogati.

    • Nicu, păstrează măcar o minima decenta. USR se zbate pt un proiect de lege referitor la droguri ușoare. Rușine USR.

    • De unde vine acel „trebuie”? Din ce decurge necesitatea?

      Avram Iancu, aveti cuvintul …

    • Avrame, ai video mai sus in articol cum inceaeca Simion sa legalizeze canabisul.
      Chipurile „medicinal” insa finantarile aurolacilor vin din trafic de droguri (deputat Aur Andrei Busuioc) din trafic de minore (deputat Aur Ioan Lasca) si din finantarile Rusiei prin Transnistria (cap Aur DorinLulea). (deputat aur Boris Volosatîi, FSB)

    • tu tot cu gazul molfie si tu niste moftorina

    • Ăsta de-ți zici Avram Iancu: cine te plătește mă ca să scrii pe aici împotriva USR chiar și la articole care nu sunt despre USR, ci despre infractorii AUR? Or ești haurist, mo?

    • Ar fi bine daca ar incuraja USR dar nu incurajeaza. Nimeni nu ar face asa ceva pentru ca ar pierde votul unui popor imbatranit demografic. Daca aude mamaie ca legalizeaza orice in Romania face spume. Legalizarea ar proteja tinerii de organizatii cu scop mafiot si ar lasa aceste grupari fara sponsori dar romanii sunt prea inapoiati. Noi vrem ca talibanii sa le taie mana daca ii prinde.

  15. Nu e primul AURolac prins cu droguri. Mai e unu Andrei Busuioc cercetat pentru trafic de droguri de mare risc. Ala e cu heroina, etc.
    Curios cum lui George Simion nu-i plac femeile dar ii place Pomohaci iar restul hauristilor sunt o turma de drogati si traficanti, infractori traditionali.

  16. ala din dreapta sus din poza arata adevarata „dreptate” pregatita de smecherii astia, parveniti prin politica, pentru RO: faceletul!, secera si ciocanul!

    in cel mai fericit caz: inca o generatie de borfasi speciali care paraziteaza banul public!
    cel mai negru scenariu: sa se puna in practica previziunile extremiste, antisemite, anti stiinta si anti occidentale ale smecherilor astora!

  17. Acum, să-l vedem pe Co preșul homalau Simion icnind anateme cu aere ce frizează ridicolul.

  18. Fiind expert in comunicare – prafurile respective ( pulbere stelara, nu ? ) il ajuta sa se exprime si sa aibe viziuni ! Te ingrozesti sa vezi ce specimene lucreaza pe linga parlamentari; de fapt cum e stapinul e si… ajutorul lui…

  19. Nu se pune pentru că face parte din Famiglia Tradițională Bolșevică !

    • parca iti pacea sus

    • S încearcă să scrii când te trezești, ca să pricepem și noi .

    • @Jos PCR-PSD – „S-ul” asta avea un nume ceva mai lung inainte, dar acelasi obicei stupid, sa comenteze la fiecare postare, fara noima, macar putin… Acu’, na, oamenii sunt diferiti pe lumea asta, tre’ sa se manifeste si aia mai simpluti la minte, nu?

  20. Rog să-mi explice și mie careva ce e acela un „expert in comunicare”!
    Să nu-mi spuneți că se și platește, cu bani sau in natură, o astfel de slujbă, că și așa nu stau prea bine cu corazon-ul !!!

  21. ‘tifozo’, ce-ai facut mah? 🙂

  22. Drogalai, la fel ca useristii, mai bine votati Noua Dreapta sau un alt partid neparlamentar.

  23. Bine ar fi ca romanii la urmatoarele alegeri sa nu mai voteze AUR !! Cred ca PMP ar fi o solutie mult mai buna !!

  24. AUR vorbea de mult de legalizare pnetru scop personal si medical, dar ce sa-i faci, cand esti lgbtrist te agati de ce poti

    • te-ai ascuns printre mormnite ?

    • AUR = partid de drogati (usor de pus etichete nu @lgtv ?)

      nu am auzit vreo lege, un amendament propus de drogatii de la AUR, pentru romanul de rand

      AURolaci sa le ramana numele

    • A adus o proba pentru cartu si pentru elgibitistii aia de la usr ca doar aia vor legalizare puntru anumite ierburi

  25. Ăsta o fi dealerul lu sosoloaca și semeon?
    Pare a fi si dealerul lu gâdea de la latrina!
    Bă uite acum vin niște știri pe surse ca și ciolanu ia de la el!

  26. Facem foamea angajați la multinaționale si mai mult de o treime dintre copii sunt analfabeți funcțional. Adevărat că in topul intereselor noastre sunt: cu cine împart dormitorul conaționalii, ce substanțe au in corp cetățenii și drame de facultate din prima tinerețe a primului ministru.
    E exact locul in care vrei sa te concentrezi când esti nesemnificativ ca gândire fața de restul Europei. Vă risipiți calorii pentru probleme fundamental irelevante.
    P0rmografia este legală, alcoolul este legal, jocurile de noroc de asemenea pentru că sunt domenii profitabile si slăbiciuni umane. Când au fost ilegale tot venitul se ducea in buzunarul pieței negre si pe corupția locală. Dacă nu vă convine cadrul capitalist curent … veniți cu idei.

  27. greuledecap care zici ca esti progresist ……….
    …. pai da’ de ce nu ne spui cu ce se „ocupa” dreapta ta bre ??
    …daca tot esti in campanie electorala …. si mai ceri si voturi pe aci ….

    …. de ce nu spui bre ca „dreapta” ta e
    …. impotriva rromi …
    …. impotriva UE …
    …. impotriva NATO …
    ….. impotriva diversitate rasiala ….
    ….. impotriva diversitate religioasa …
    ….. impotriva mixare rasiala …. si anti cate si mai cate …
    …. du-te bre cu extremistii tai in pustiu …
    …. ca voua nu va place intre oameni … nu-i respectati bre ….
    …. acolo o sa fiti numa’ voi de voi ….
    ….. si nu va deranjeza nime’ … pe cuvant bre ….

    • In mare parte sunt lucruri foarte bune ce ar trebui implementate! :))) ati fost mintiti toata viata ca sunt lucruri rele si peste colcaie de interlopi si bombardieri. Traiasca TOLERANTA! Sau mai bine spus, PROSTIA!

    • Nu vad care e problema, fratele de mai sus a pus punctul pe i.

      Dorim sa aliniem homosexualii si sa ii ardem pe rug, dupa care romii sa ii bagam in lagare. Va fi raiul pe pamant, talibanii vor fi invidiosi.
      Sunt lucruri foarte bune despre care doar ati fost mintiti pana acum de globalistii sorosisti.

      Nu stiu ce sa facem cu Simion pentru ca trebuie sa il punem pe rug dar sa il scoatem cumva ca sa il trimitem in lagar dar se gasesc solutii.

    • Rapefugees welcome!

    • ti-ai insurubat bine proteza

  28. eu zic sa interzicem respiratu ca daca vine un vant din america toti ne-am drogat

  29. Inca un articol la comanda impotriva lui George Simion! El sustine plantatiile de canepa industriala, e vorba de agricultura romaneasca. Ce oameni sunteti, poate voi i-ati platit si pe cei de la „Legalizam” sa preia videoclipul cu el (carora nu le apartine)… Un drogat din partid si normal ca va fi afara! E greu sa controlezi tot.

  30. Era ANGAJAT al senatului nu senator sau deputat ( poate curata wc-uri )dar este membru aur Atita timp cit chestia asta e ilegala ori ce legatura cu ea este infractiune penala ( nu contraventionala ca la citu )

  31. In sfarsit am aflat ce consuma Catzu si cine ii furnizeaza :).

  32. Ce fata de ” boschetar ” are🤮

  33. Apai’ nu-i bai!
    Deja se prefigurează noua alianță de guvernare AUR +USR+/-PLUS, de ce , pentru că au in comun tot ceea ce reprezintă noul, schimbarea și modernitatea: „mu…e PSD, PNL, PD(l), USL, PMP, ALDE, etc, și progresul ” imaginativo halucinativ” indus de substanțe 😂😂😂😂

  34. Ce idioți. Comentarii de prisos. În loc să vă vedeți dracu de treabă, să mai mergeți și la muncă să nu cerșești la mă-ta sau la tact-u de un 10 lei de păcănele vii p-aci și-ți dai cu părerea. Asta e. Nu stăm să analizăm decât ce face unul ori altul. Propria analiză o face careva dintre voi?. 10 la sută da. Restul doar consumă acumulatorul telef. Având respect față de companion, aici intră toate categoriile, avem performanță. Nu avem respect, nu avem nimic. Dumnezeu să ne aivă în pază. Nu sunt pocăit. Sunt creștin ortodox, iubesc România, iubesc românii, atât. Punct.

  35. Judetele ARAD și BIHOR au avut cele mai mari plantații de cânepă din RO ! În jud Arad s-au inchis 2 fabrici de prelucrare a cînepii , cele de la IRATOSU și NĂDLAC care exportau aproape întreaga producție in occident , In BIHOR cred ca e la fel cu topitoria de cănepă de la SALONTA, cea pe care o știu. Intreaga mea copilărie , bunicii mei cultivau cânepă și tutun și erau destul de numeroși cei care le cultivau,.Cer cunoștințe speciale pe tot parcursul ciclului de producție, dar se și câștiga pe măsură. Cei care aveau pământ mai puțin , erau cei mai numeroși, prin asta egalând câștigurile celor cu zeci de ha de alte cereale . Da, se foloseau ceaiurile de frunză de cânepă pentru cei cu cancer sau alte boli grele . In UNGARIA se cultivă si acum din greu ac plantă si există o unitate de producție la PALOTA ( 5 km de NĂDLAC ) care exportă în draci ! TOȚI LOCALNICII STIM ASTA ! Asta e realitatea ! In rest vă las pre voi să politizați cât vă țin baierele pe chestia asta ! …SUCCESURI !…

  36. Haurarii sunt mai deschisi la minte ca plusereii:))))
    Plusere = ura impotriva ratiunii

  37. Poate avea o comanda de la Catu ca dumnealui foloseste asa ceva mai ales cand ne abureste cu cat a crescut economia

  38. Poveste reală: vine un amic din SUA sa participe la o intalnire aniversară de la un MARE liceu bucureștean. Il intreb cum a fost, zice:
    Frate, doar am intrat pe poartă si m-a izbit un parfum de ,,iarbă,, de CEA MAI BUNĂ calitate !
    Legalizati consumul de ,,ierburi,, ușoare si prostitutia ca in Olanda, de ex.
    Ținem gunoiul sub preș. Bani la buget, nu la clanurile de interlopi !

  39. Deci și cei din aur punctează la capitolul bugetari.Respectivul era angajat al senatului. Dați navala băieți la buget ca este de unde.Așa ca începem sa aflam unde se folosesc banii din împrumuturile făcute de amețitul de catu.Bravo băieți și dai și lupta.

  40. K-k-tzu trage marfa de calitate: blow, bump, Big C, coke, dust, flake, line, nose candy, pearl, rail, snow, sneeze, sniff, speedball, toot, white rock, iar hauralacii mai saracuti cu marijuana.

    • @Gigi
      Zi-i cânepă, pe românește…pe la tara inca mai răsare cate una, pe ici, pe colo. Strabunii noștri isi faceau haine din fibra de cânepă, saci, traiste etc.

  41. Simion si cu al lui partid or sa dispară cum au dispărut Marian Munteanu sau Dan Diaconu. Or sa se plictisească oamenii si de fumigenele astea.

  42. La alegerile din Republica Moldova am primit o lecție pe care ar trebui sa o învățăm.
    A încercat „haur-istul” Simion sa suatina si la ei un partid dar a fost votat de foarte putini proști.
    În România aunt o mulțime de proști care votează această adunătură de scandalagii si oportunisti,niate oameni de nimic doar sa provoace scandal.
    Si vad ca au destui proști susținători si in online.
    Vai de capul nostru cu asemenea proști.

  43. Se înmulțesc drogații descoperiți în Guvern și Parlament!

  44. Canabisul este legal in Europa civilizata.

    Doar in colo.nica rr.omania este ilegal, sa mai bage DIICOT-ul corporatisti si studenti la puscarie, de traficul mare si organizat nu se ating (sunt mana in mana :))) )

  45. Daca iesea duma desprr vreun userist, tapalaga baga brusc cu legalize