Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Uniunea Europeană va impune sancţiuni dacă Bienala de la Veneţia nu revine asupra deciziei de a permite Rusiei să participe la expoziţia sa internaţională de artă contemporană, a avertizat vicepreşedinta Comisiei Europene Henna Virkkunen, citată de agenția de știri AFP, informație preluată de Agerpres.
Dacă Bienala îşi menţine decizia, „vom lua în considerare măsuri suplimentare, inclusiv suspendarea sau încetarea unei subvenţii europene” de care beneficiază în prezent Fundaţia Bienala, a declarat ea într-un comunicat, „condamnând ferm” această măsură.
„Cultura promovează şi protejează valorile democratice, încurajează dialogul deschis, diversitatea şi libertatea de exprimare şi nu trebuie niciodată folosită ca platformă pentru propagandă”, a subliniat ea.
Ucraina a cerut duminică organizatorilor Bienalei de la Veneţia să nu permită Rusiei să participe, care ar urma să revină în mai pentru prima dată de la începutul invaziei Ucrainei în februarie 2022.
Bienala interzisese participarea oricărei persoane legate de guvernul rus în 2022, ca semn de protest faţă de invazia Moscovei în Ucraina. Rusia a lipsit, de asemenea, de la următoarea ediţie din 2024.
Acum este programată să participe la ediţia din 2026, care va avea loc între 9 mai şi 22 noiembrie, sub conducerea lui Pietrangelo Buttafuoco, care a preluat funcţia în martie 2024.