Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vasile Frumuzache, fostul agent de securitate român în vârstă de 32 de ani, care a mărturisit uciderea a două prostituate la Prato și Montecatini, a încercat să evadeze din închisoarea Sollicciano miercuri dimineață, înaintea procesului său, transmite Corriere Della Sera, citat de Rador.
Conform reconstituirii, bărbatul a folosit cel mai clasic tipar – cearșafuri înnodate – pentru a se cățăra peste zidul penitenciarului. El a fost însă oprit de gardienii penitenciarului.
Joi, 5 februarie, Frumuzache urmează să se prezinte în fața Tribunalului din Florența pentru prima audiere din procesul împotriva sa pentru omorul voluntar al celor două femei. El a ajuns la închisoarea din Sollicciano în iunie anul trecut, transferat de la Prato după ce un deținut, văr al româncei ucise în Montecatini, l-a atacat cu ulei clocotit.
„Apreciere deplină pentru acțiunile ofițerului de patrulare”, care l-a observat și l-a reținut pe deținut, se arată într-un comunicat al reprezentantului național al sindicatului agenților din penitenciare.
În aceeași declarație, el își exprimă „îndoielile serioase cu privire la capacitățile organizatorice și securitatea unității, care, încă o dată, s-au dovedit a fi șubrede”. „Ne întrebăm, de fapt, cum un prizonier care ar trebui să fie sub supraveghere intensă din motive de securitate și siguranță, ar fi putut comite un astfel de act, a concluzionat Colangelo.
Traducerea Rador: Oana Avram