Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O companie chineză care se număra printre cele selectate pentru construirea unei noi linii de metrou în Lisabona a beneficiat de subvenții străine neloiale, a declarat marți Comisia Europeană, obligând liderul consorțiului, Mota-Engil , să angajeze în schimb o companie poloneză, scrie Reuters.
Metropolitano de Lisboa, care a comandat Linia Violetă, a fost autorizată să angajeze consorțiul condus de Mota-Engil, cu condiția să înlocuiască producătorul chinez de material rulant Portugal CRRC Tangshan cu rivalul polonez PESA, a anunțat Comisia într-un comunicat.
Comisia a demarat o anchetă aprofundată, la sfârșitul anului 2025, care a constatat că filiala companiei de stat chineze CRRC a beneficiat de subvenții străine care au denaturat procedura de achiziție și i-au conferit „un avantaj concurențial neloial” în detrimentul celorlalți ofertanți.
Portugal CRRC Tangshan nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii.
Linia Violet este o linie de metrou ușor de suprafață care leagă Odivelas și Loures, ambele situate la nord de Lisabona. Proiectul are un preț de bază de aproximativ 600 de milioane de euro și este programat să fie finalizat în 2029.