
Un comitet de experți recomandă autorizarea vaccinului Moderna în SUA
Un comitet de experţi americani a recomandat joi în cursul unui vot autorizarea de urgenţă a vaccinului contra COVID-19 al companiei Moderna, deschizând calea pentru expedierea dozelor din acest weekend, notează AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Fără vreo surpriză neaşteptată, Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) ar urma să dea undă verde vaccinului produs de tânăra companie de biotehnologie, cum a făcut în cazul vaccinului Pfizer la 11 decembrie după un vot similar al acestui comitet consultativ.
Statele Unite, confruntate în prezent cu o recrudescenţă severă a pandemiei, ar putea dispune de două vaccinuri de la începutul săptămânii viitoare şi să-şi accelereze astfel campania de vaccinare lansată luni. SUA ar putea fi prima ţară unde se lansează pe piaţă vaccinul Moderna.
Reuniunea acestui comitet al cărei aviz nu are caracter obligatoriu a fost, ca şi săptămâna trecută, transmisă în direct pe internet, un exerciţiu de transparenţă nemaiîntâlnit în lume.
Avizul a fost dat cu 20 de voturi pentru, niciunul împotrivă şi o singură abţinere.
Întrebarea pusă experţilor a fost: „Pe baza tuturor elementelor ştiinţifice disponibile, beneficiile vaccinului împotriva COVID-19 de la Moderna sunt mai mari decât riscurile utilizării acestuia la persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste?”
Decizia a fost cea aşteptată, FDA apreciind deja vaccinul ca fiind sigur şi eficient într-o sinteză de date publicate mai devreme în această săptămână.
Analiza publicată a confirmat o eficienţă medie de 94,1%. Dintre cei 30.400 de participanţi la testele clinice, 196 au contactat COVID-19. Dintre aceştia, 185 au primit un placebo şi 11 vaccinul (la 21 noiembrie).
În plus, cele 30 de cazuri grave de COVID-19 înregistrate s-au aflat toate în grupul placebo.
Jacqueline Miller, de la Moderna, a adăugat joi că numeroase elemente sugerează că vaccinul, pe lângă faptul că protejează împotriva dezvoltării simptomelor, ar putea, de asemenea să împiedice infectarea chiar a multor persoane şi, prin urmare transmiterea – o informaţie vitală din punct de vedere al sănătăţii publice.
Cele mai răspândite efecte secundare ale vaccinului, numit mRNA-1273, sunt dureri la locul injecţiei, oboseală, dureri de cap, dureri musculare sau articulare şi frisoane.
Guvernul SUA a cumpărat 200 de milioane de doze de vaccin Moderna (100 de milioane de la Pfizer).
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu