Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pe 20 aprilie, Judecătoria Făurei l-a condamnat pe un bărbat care și-a alimentat autoturismul cu motorină din benzinăria Petrom din Oprișenești și a plecat fără să plătească, relatează DeBrăila.
Bărbatul, care are antecedente penale, a fost trimis în judecată pentru furt calificat, procurorii acuzându-l că a alimentat de la stația Petrom cu 70,57 litri de motorină și a plecat fără să achite contravaloarea combustibilului. Mai mult decât atât, plăcuțele de înmatriculare au fost date jos înainte de intrarea în benzinărie.
Judecătoria Făurei l-a condamnat pe individ la 1 ani și 3 luni pentru furtul de combustibil.
Totuși, instanța a anulat liberarea condiționată acordată inculpatului într-un alt dosar, contopind pedeapsa de 3 ani și 2 luni (n.r. pedeapsa din care a fost liberat condiționat) cu pedeapsa de 1 an și 3 luni, rezultând o pedeapsă de 3 ani și 7 luni (n.r. pedeapsa cea mai grea + 5 luni – o treime din pedeapsa pentru furtul de combustibil).
Pedeapsa rezultantă va fi executată în regim de detenţie.
Cât ar trebui să primească domnul „Grind”, nu stiu exact cine este, pentru cutia de pantofi cu talpă roșie plină cu bani?
Pentru 150 euro acest h,o,ț a primit 5 luni!