
Un bărbat suspectat că ar fi organizat fuga în România a traficantului Mohamed Amra a fost repatriat marţi în Franţa
Un bărbat suspectat că ar fi coorganizat evadarea şi fuga traficantului de droguri Mohamed Amra din Rouen în România a fost repatriat marţi seara în Franţa, după ce se refugiase în Germania, a aflat Franceinfo de la Parchetul din Paris, informație preluată de News.ro.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Bărbatul, în vârstă de 23 de ani şi de naţionalitate albaneză, se refugiase în Germania după arestarea lui Mohamed Amra la Bucureşti, în februarie. El este cel care i-ar fi închiriat traficantului apartamentul din Voluntari pentru a se ascunde în România.
Suspectul a aterizat marţi pe aeroportul Roissy-Charles-de-Gaulles şi a fost condus sub escortă la tribunalul judiciar din Paris, urmând să fie prezentat în faţa unui judecător pentru a fi pus sub acuzare.
Pe 14 mai 2024, în timp ce traficantul de droguri Mohamed Amra, supranumit „Musca”, era transferat din închisoare pentru a fi audiat la Rouen, duba în care se afla a fost atacată la bariera de taxare de la Incarville (Eure) de un comando puternic înarmat. Doi agenţi penitenciari au fost ucişi şi alţi trei răniţi. Traficantul de droguri a fost scos din vehicul şi a fugit împreună cu complicii săi. După nouă luni de fugă, a fost localizat în România, unde închiriase un apartament.
Pe 22 februarie 2025, Mohamed Amra a fost arestat în apropierea unui centru comercial din Bucureşti, în timp ce se îndrepta spre o intervenţie chirurgicală. Arestarea sa a fost salutată ca un succes al cooperării europene.
Francezul Mohamed Amra, un infractor deosebit de periculos care a fost arestat în România la 9 luni după evadarea sa din Franţa, închiriase un apartament în nordul Bucureştiului, în Voluntari, şi intenţiona să devină de nerecunoscut printr-o operaţie estetică, pentru a dispărea definitiv de pe radarul autorităţilor, a scris Le Figaro.
Extrădat în Franţa la 25 februarie, Mohamed Amra este în prezent încarcerat în închisoarea de maximă siguranţă din Condé-sur-Sarthe.
Bărbatul predat marţi Franţei de Germania ridică la cel puţin 36 numărul suspecţilor implicaţi în acest vast caz de evadare. Treizeci şi cinci de persoane, printre care Mohamed Amra şi rapperul Koba LaD, au fost deja inculpate în acest caz.
Două persoane „desemnate de autorităţile române ca însoţindu-l pe Mohamed Amra în călătoria sa spre România” au fost arestate în Germania, potrivit Parchetului din Paris.
Marţi, parchetul nu a dat detalii despre cea de-a doua persoană arestată. Potrivit RTL, bărbatul predat marţi Franţei, Oltjon O., a „co-organizat” fuga lui Mohamed Amra din Franţa spre România cu maşina, „trecând prin Germania, Austria şi Slovacia”. Potrivit postului de radio, el a „escortat” maşina în care se afla Mohamed Amra şi a făcut aranjamente pentru a-i „rezerva ultima ascunzătoare a fugarului” la Bucureşti.
Alţi doi suspecţi, arestaţi în Maroc, sunt încă în aşteptarea extrădării.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.