Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Toţi cei şase membri ai echipajului avionului cisternă Boeing KC-135 Stratotanker al armatei americane ce s-a prăbuşit joi seară în vestul Irakului, în timpul operaţiunilor militare împotriva Iranului, sunt confirmaţi decedaţi, a anunţat vineri Pentagonul, care anunţase anterior decesul a numai patru dintre ei, potrivit Reuters, transmite Agerpres.
UPDATE Ora 17.05
Anunţul repetă că pierderea avionului nu este rezultatul focului inamic şi nici al unei erori de foc amic, dar nu oferă detalii despre circumstanţele accidentului, afirmând doar că acestea sunt în curs de investigare. Conform unui responsabil american, în acest incident a fost implicat încă un avion de acelaşi tip, dar acesta din urmă a reuşit să aterizeze. Rezistenţa Islamică din Irak, o grupare de facţiuni armate susţinute de Iran, a revendicat doborârea avionului.
Avioanele cisternă Boeing KC-135 Stratotanker sunt folosite pentru realimentarea în zbor a avioanelor de vânătoare şi bombardament care efectuează atacurile aeriene desfăşurate în comun de SUA şi Israel împotriva Iranului, fiind astfel esenţiale pentru logistica avioanelor de atac angajate în bombardamente.
Armata americană şi-a mutat în primele zile ale acestui război 15 astfel de avioane din Spania la alte baze din Europa, dintre care 10 au decolat către baza germană Ramstein, după ce guvernul de la Madrid a refuzat să permită Statelor Unite să folosească bazele spaniole în operaţiunile militare împotriva Iranului.
Știrea inițială
Un avion american de realimentare s-a prăbuşit în vestul Irakului, a anunţat joi Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), precizând că pierderea avionului KC-135 „nu a fost provocată de tiruri ostile sau amice”, notează agenția de șțiri AFP, citată de Agerpres.
Patru dintre cei șase membri ai echipajului american aflați la bordul avionului de realimentare prăbușit în vestul Irakului au murit, a anunțat Comandamentul Central al SUA, potrivit BBC.
„Operaţiunile de salvare sunt în desfăşurare”, a adăugat CENTCOM într-un comunicat, menţionând că un alt avion implicat a aterizat în siguranţă.
Noul incident cu KC-135 înseamnă al patrulea avion american pierdut de la începutul războiului Iran după ce trei avioane de vânătoare F-15 au fost doborâte de tiruri amice accidentale în Kuweit.
Având o lungime de 41,5 metri şi o anvergură a aripilor de aproape 40 de metri, Boeing KC-135 Stratotanker este propulsat de patru motoare cu reacţie şi are o capacitate de încărcare de peste 38 de tone, în funcţie de configuraţia sa.