
UE ar putea revizui normele privind ajutoarele de stat pentru a reduce deficitul de locuinţe la preţuri accesibile
Comisia Europeană solicită feedback cu privire la o revizuire a normelor privind ajutoarele de stat pentru serviciile de interes economic general („SIEG”), pentru a aborda problema accesibilităţii locuinţelor, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit Bruxelles-ului, sunt necesare investiţii semnificative pentru a reduce deficitul de investiţii pentru locuinţe la preţuri accesibile. Măsurile de ajutor de stat pot contribui la stimularea investiţiilor necesare. Revizuirea specifică a normelor privind SIEG urmăreşte să răspundă acestei nevoi şi, prin urmare, să contribuie la stimularea investiţiilor suplimentare în locuinţe la preţuri accesibile. Revizuirea urmăreşte, de asemenea, să simplifice, să actualizeze şi să clarifice anumite concepte din norme.
Orice cetăţean, întreprindere, autoritate publică sau asociaţie interesată poate contribui, până la 31 iulie 2025, răspunzând la cererea de contribuţii şi/sau la chestionarul de consultare publică generală care a fost publicat joi. Cererea de contribuţii şi consultarea publică sunt disponibile în toate cele 24 de limbi oficiale ale UE prin intermediul portalului „Exprimaţi-vă părerea”.
„În întreaga Europă, prea multe familii şi prea mulţi tineri nu îşi permit o locuinţă decentă. Aceasta nu este doar o problemă de locuinţe – este o urgenţă socială. Revizuirea de astăzi a normelor privind ajutoarele de stat este unul dintre instrumentele pe care le utilizăm pentru a ajuta statele membre să acţioneze mai rapid şi mai inteligent în ceea ce priveşte locuinţele la preţuri accesibile. Şi, mai presus de toate, dorim ca aceste norme să funcţioneze în viaţa reală – motiv pentru care vocile oraşelor, regiunilor şi cetăţenilor sunt esenţiale pentru modelarea lor”, a declarat vicepreşedinta executivă Teresa Ribera, responsabilă cu politica în domeniul concurenţei.
În conformitate cu normele existente privind ajutoarele de stat, există diverse modalităţi prin care statele membre pot sprijini accesul la locuinţe. În special, normele privind SIEG permit statelor membre să implementeze măsuri de locuinţe sociale pentru persoanele cele mai defavorizate, fără nicio limită de compensare. Cu toate acestea, aşa cum se recunoaşte în Orientările politice ale Comisiei, normele actuale privind ajutoarele de stat nu sunt adaptate pentru a permite statelor membre să abordeze eficient diversele provocări legate de accesibilitatea locuinţelor, care depăşesc limita locuinţelor sociale. Revizuirea specifică a normelor privind SIEG îşi propune să abordeze această nevoie şi, prin urmare, să contribuie la stimularea investiţiilor suplimentare în locuinţe accesibile. Revizuirea îşi propune, de asemenea, să simplifice, să actualizeze şi să clarifice anumite concepte din norme.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.