Home » Articole » Ucraina, Orientul Mijlociu şi Trump, principalele subiecte pe agenda reuniunii G7 din Italia

Ucraina, Orientul Mijlociu şi Trump, principalele subiecte pe agenda reuniunii G7 din Italia

Ucraina, Orientul Mijlociu şi Trump, principalele subiecte pe agenda reuniunii G7 din Italia
sursa foto: Twitter / G7 Italy
Ascultă articolul

Miniştrii afacerilor externe din G7 se întâlnesc luni în Italia pentru o conferinţă de două zile care va avea ca principale subiecte de discuţie războaiele din Orientul Mijlociu şi Ucraina, şi implicaţiile la nivel global reprezentate de realegerea lui Donald Trump la Casa Albă, relatează dpa.

Conferinţa va avea loc în oraşul Fiuggi, la circa 80 de kilometri de Roma, şi este ultima reuniune a miniştrilor de externe din G7 programată pentru acest an.

- articolul continuă mai jos -

Mandatul de arestare emis recent de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război în Fâşia Gaza a provocat o undă de şoc la nivel internaţional, transmite Agerpres.

În războiul din Ucraina, Rusia a lansat recent o nouă rachetă balistică cu rază medie de acţiune care, potrivit experţilor, ar putea fi echipată cu dispozitive nucleare explozive, deşi acum nu a fost cazul.

În ultimele zile, Ucraina a lovit ţinte militare din Rusia cu rachete americane ATACMS cu rază de acţiune de până la 300 de kilometri şi cu rachete de croazieră britanice Storm Shadow.

Italia deţine până la sfârşitul anului preşedinţia G7, din care mai fac parte SUA, Canada, Marea Britanie, Japonia, Franţa şi Germania. Anul viitor, Canada va prelua preşedinţia G7.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole