Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Operatorul nuclear ucrainean Energoatom a acuzat miercuri Rusia că a vizat amplasamentul centralei nucleare Zaporijie din sudul țării, cea mai mare din Europa. „Teroriștii ruși au bombardat din nou peste noapte centrala nucleară Zaporojie”, potrivit Le Monde.
Atentatul a avariat o linie electrică, provocând oprirea mai multor transformatoare de la reactorul nr. 6 al centralei și pornirea pentru scurt timp a generatoarelor de urgență, a precizat Energoatom. „Nici măcar prezența inspectorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică [AIEA] nu îi oprește” pe ruși, a adăugat operatorul, cerând AIEA să ia „măsuri mai decisive” împotriva Moscovei.
Uzina din Zaporojie, ocupată de trupele rusești încă din primele săptămâni ale invaziei lor în Ucraina, lansată în februarie, a fost ținta mai multor atentate cu bombă în ultimele luni. Kievul și Moscova se învinovățesc și se acuză reciproc de șantaj nuclear.