Home » Articole » Turcan: Dacă legea de abilitare a Guvernului să emită ordonanțe în vacanța parlamentară nu este adoptată, Cabinetul Orban va fi nevoit să dea ordonanțe de urgență și va convoca Parlamentul în sesiune extrordinară

Turcan: Dacă legea de abilitare a Guvernului să emită ordonanțe în vacanța parlamentară nu este adoptată, Cabinetul Orban va fi nevoit să dea ordonanțe de urgență și va convoca Parlamentul în sesiune extrordinară

17 dec. 2019
Turcan: Dacă legea de abilitare a Guvernului să emită ordonanțe în vacanța parlamentară nu este adoptată, Cabinetul Orban va fi nevoit să dea ordonanțe de urgență și va convoca Parlamentul în sesiune extrordinară
Ascultă articolul

Vicepremierul Raluca Turcan avertizează că, dacă legea de abilitare a Guvernului să emită ordonanțe în vacanța parlamentară nu este adoptată, Cabinetul Orban va fi nevoit să dea ordonanțe de urgență și va convoca Parlamentul în sesiune extrordinară.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Declarația Ralucăi Turcan vine după ce comisiile juridică și de buget din Camera Deputaților au respins, marți, legea de abilitare a Guvernului. Legea a fost deja respinsă de Senat și va merge în plenul Camerei Deputaților pentru votul decisiv.

„Cine își imaginează că, prin respingerea legii de abilitare a guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, va bloca guvernul să lucreze SE ÎNȘALĂ. Dacă votul de astăzi din comisia Juridică și cea de Buget nu va fi corectat mâine, în plenul Camerei Deputaților, guvernul Orban va fi forțat în luna ianuarie să adopte ordonanțe de urgență și să convoace Parlamentul în sesiune extraordinară pentru fiecare OUG în parte”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

Vicepremierul face apel către parlamentarii care au respins legea de abilitare a guvernului ca mâine să susțină retrimiterea legii la comisii și corectarea unui demers politic greu de înțeles, în condițiile în care România și românii au nevoie de un guvern care să muncească.

„Reamintesc faptul că premierul Orban a solicitat oficial conducerii Parlamentului să fie activitate parlamentară până în data de 31 decembrie, astfel încât să putem finaliza Legea Bugetului pentru anul 2020. Este greu de acceptat că au schimbat procedura parlamentară peste noapte doar ca să pună bețe-n roate guvernului. Mai exact, în loc să dea votul în Comisia Juridică (unde putea fi majoritate pentru legea de abilitare), au reunit două comisii (Juridică și cea de Buget) ca să spulbere funcționarea majorității parlamentare”, a precizat Turcan.

Potrivit acesteia, în ianuarie sunt foarte multe proiecte pe care românii le așteaptă.

„Încercarea parlamentarilor de a bloca activitatea guvernului frizează lipsa de responsabilitate sau necunoașterea Constituției. Guvernul Orban va munci toată luna ianuarie, fie că-și dorește sau nu Parlamentul, și va da ordonanțe de urgență dacă situația nu se corectează”, încheie Turcan.

Potrivit Constituției, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.

Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă, prevede Constituția.

În mod obișnuit, înaintea fiecărei vacanțe parlamentare, Parlementul adoptă o lege de abilitare a Guvernului pentru ca în timpul vacanței Executivul să poată adopta ordonanțe în anumite domenii.

Foto: Raluca Turcan / Sursa: Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole