Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Tulsi Gabbard a demisonat din funcția de director al serviciilor secrete naționale ale SUA și spune că se retrage din cauza diagnosticului de cancer osos al soțului ei, relatează Mediafax..
Directorul Serviciului Național de Informații al SUA, Tulsi Gababrd, și-a anunțat vineri demisia din administrația președintelui Donald Trump, invocând diagnosticul de cancer al soțului ei. „Din păcate, trebuie să-mi prezint demisia, începând cu 30 iunie 2026”, a declarat Gabbard într-un mesaj postat pe platforma de socializare americană X. „Soțul meu, Abraham, a fost recent diagnosticat cu o formă extrem de rară de cancer osos”.
„Sunt profund recunoscătoare pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o și pentru oportunitatea de a conduce Biroul Directorului Serviciului Național de Informații în ultimul an și jumătate”, a spus ea, adresându-se lui Trump în scrisoare, care a confirmat mișcarea într-o postare aproape simultană pe propria sa platformă, Truth Social.
„Din păcate, după ce a făcut o treabă excelentă, Tulsi Gabbard va părăsi administrația pe 30 iunie”, a spus Trump, citat de Anadolu. El a adăugat că directorul adjunct principal al Serviciului Național de Informații, Aaron Lukas, va ocupa locul lui Gabbard într-un rol interimar.
Decizia fusese relatată anterior în mass-media americană.
Agenția de știri Axios a declarat că decizia ei nu are legătură cu vreo controversă sau îngrijorare legată de performanța sa.