Home » Articole » Trump crede în revenirea americanilor pe Lună înainte de încheierea mandatului său la Casa Albă

Trump crede în revenirea americanilor pe Lună înainte de încheierea mandatului său la Casa Albă

Trump crede în revenirea americanilor pe Lună înainte de încheierea mandatului său la Casa Albă
Foto: Alex Brandon / AP / Profimedia
Ascultă articolul

Preşedintele american Donald Trump a apreciat miercuri că este posibilă trimiterea unei noi misiuni cu echipaj uman pe Lună înainte de sfârşitul mandatului său, în timpul unui eveniment organizat la Casa Albă la care au participat şi astronauţi din misiunea Artemis II, care a orbitat satelitul natural al Pământului la începutul lunii aprilie, relatează AFP, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„Sunt mari şanse” să se întâmple acest lucru, a răspuns preşedintele SUA, al cărui al doilea mandat se încheie la începutul anului 2029. „Se preferă să nu se afirme categoric acest lucru (…), dar calendarul este avansat, aşa că sunt şanse mari”, a asigurat el.

NASA planifică în prezent o astfel de aselenizare pentru 2028, dar experţii sunt preocupaţi de potenţiale întârzieri suplimentare, deoarece modulele de aselenizare ce ar urma să fie utilizate sunt încă în curs de dezvoltare, menţionează AFP.

Potrivit Reuters, Trump a promis de asemenea că administraţia sa va publica „cât mai multe” informaţii despre OZN-uri în viitorul apropiat.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.